VIDEO Torje, un gol și două assist-uri cu Osmanlispor. E lider la pase decisive în campionatul Turciei
26.09.2015, 18:44Fotbalistul român Gabriel Torje a reuşit un gol şi două pase decisive pentru echipa Osmanlispor FK, învingătoare cu 3-1 pe teren propriu în faţa lui Trabzonspor, într-un meci din etapa a 6-a a campionatului Turciei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Torje a marcat în minutul 42 pentru a doua oară în acest campionat şi a pasat decisiv la golurile lui Erdal Kilicarslan (66) şi Serdar Deliktaş (70). Golul de onoare al oaspeţilor i-a aparţinut germanului Marko Marin (85). Raul Rusescu a rămas pe banca de rezerve la Osmanlispor, la care polonezul Lukasz Szukala (ex-Steaua) şi japonezul Takayuki Seto (ex-Astra) nu au fost în lot.
Gazdele au avut un om mai puţin din minutul 45, când Musa Cagiran a primit al doilea cartonaş galben.
Nou-promovata Osmanlispor este provizoriu pe locul 2, cu 11 puncte. Lider, cu 13 puncte, este Fenerbahce, care o va întâlni duminică pe Beşiktaş în derby-ul etapei.
Gabriel Torje a ajuns la 4 pase decisive în acest sezon, fiind lider la acest capitol în campionatul Turciei, la egalitate cu Albayrak (Rize) și Tore (Beșiktaș).
Etichete: rusescu , gol , gabriel torje , szukala , seto , assisturi , osmanlispor-trabzonspor 3-1 , lider la pase decisive
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...