VIDEO Copa Libertadores a ajuns în "optimi". Ronaldinho a decis meciul Sao Paulo - Atletico Mineiro
03.05.2013, 16:29Vineri dimineaţă, 3 mai, la ora 04:30, s-a disputat şi ultimul meci din turul optimilor de finală ale Copei Libertadores: Emelec (Ecuador)-Fluminense (Brazilia) 2-1. Cu câteva minute înainte se încheiase cel mai spectaculos "duel" al "optimilor", derby-ul brazilian Sao Paulo-Atletico Mineiro, transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1 de la ora 02:15.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Cele două formaţii s-au calificat împreună din grupa 3 în optimile de finală ale competiţiei, dar, la fel ca în grupă, de unde s-a calificat prima, cu 15 puncte, Atletico Mineiro lui Ronaldinho s-a impus şi în prima manşă a "optimilor" în faţa compatrioţilor de la Sao Paulo, calificaţi de pe locul 2 din grupa 3, cu 7 puncte.
Pentru Sao Paulo a deschis scorul fostul elev al lui Mircea Lucescu de la Şahtior, Jadson, în minutul 9. Ronaldinho şi-a condus, însă, echipa magistral şi, cu trei minute înainte de pauză, a egalat cu o superbă lovitură de cap. Ulterior, în repriza secundă, Diego Tardelli a reuşit să marcheze golul victoriei şi să dea prima şansă lui Atletico Mineiro la calificarea în "sferturi" (vezi golurile în video-ul de mai jos).
Rezultatele tuturor celor opt partide din optimile de finală ale Copei Libertadores, manşa tur:
Newell's (Argentina) - Velez Sarsfield (Argentina) - 0-1
Real Garcilaso (Peru) - Nacional Montevideo (Uruguay) 1-0
Tigre (Argentina) - Olimpia Asuncion (Paraguay) 2-1
Tijuana (Mexic) - Palmeiras (Brazilia) 0-0
Gremio (Brazilia) - Santa Fe (Columbia) 2-1
Boca Juniors (Argentina) - Corinthians (Brazilia) 1-0
Sao Paulo (Brazilia) - Atletico Mineiro (Brazilia) 1-2
Emelec (Ecuador) - Fluminense (Brazilia) 2-1
Meciurile retur ale optimilor de finală se vor disputa pe 9 şi 10 mai, respectiv 15, 16 şi 17 mai.
Etichete: video , optimi de finală , copa libertadores , ronaldinho , sao paulo , atletico mineiro , in direct , in dierct , in diret
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...