Unde joacă acum autorul celei mai urâte simulări din Liga 1! A câștigat titlul cu CFR și Liga Națiunilor
articol scris de Digi Sport31.03.2022, 16:55
Beto (39 de ani), portarul portughez împrumutat de FC Porto la CFR Cluj în sezonul 2011/2012, a rămas în amintirea iubitorilor sportului-rege din Românie atât grație paradelor sale spectaculoase, cât și din cauza unei simulări flagrante, cum rar se vede pe un teren de fotbal.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce a trecut pe la formații precum Sporting, FC Porto, Sevilla sau Braga și a apărat poarta naționalei Portugaliei de 16 ori, Beto, Antonio Alberto Bastos Pimparel pe numele său complet, a ajuns în acest an la IFK Helsinki, în Finlanda.
- Un singur meci a jucat Beto la formația din capitala Finlandei, 0-1 cu SJK Seinajoki.
Galerie Foto
Beto, fostul portar al lui CFR Cluj, evoluează acum la IFK Helsinki
Goalkeeper-ul lusitan va rămâne mult timp în memoria românilor, după o simulare crasă din meciul Voința Sibiu - CFR Cluj, din sezonul 2011/2012. Atunci, la scorul de 0-0, Beto a degajat greșit mingea, care a ajuns la un adversar și a marcat. Reușita a fost însă anulată de centralul Radu Petrescu, care a dictat fault la un plonjon spectaculos al portarului.
Reluările au arătat faptul că Beto nu a fost atins de adversarul din apropierea sa, asta recunoscând și el după meci. La câteva minute după acea fază controversată, Renan marca singurul gol al meciului, iar CFR câștiga trei puncte ce aveau să se dovedească decisive în lupta pentru titlu. La finalul sezonului, ardelenii au câștigat titlul în Liga 1, la diferență de un punct față de FC Vaslui, ocupanta locului secund.
- 4,8 milioane de euro a fost cea mai mare cotă de piață a lui Beto, potrivit Transfermarkt, în 2009.
”Experienţă! Despre asta e vorba! S-a spus după acea partidă că sunt cel mai bun actor... OK! Am simţit atunci adversarul în spatele meu. Am crezut că voi degaja mingea, dar am ratat-o. Apoi am căzut! Ştiam că arbitrul va da fault! Şi a funcţionat!
Ce pot să zic? Puteţi să-mi spuneţi actor, puteţi să-mi spuneţi cum vreţi... Eu ştiu că am făcut cel mai bun lucru pentru echipa mea. Nu s-a luat gol la acea fază şi sunt mulţumit! Sunt un tip cu experienţă, sunt un om inteligent... şi cred că s-a văzut!”, a declarat Beto la momentul respectiv.
- 12 trofee a cucerit în carieră Beto, printre care 4 UEFA Europa League și titlul de campion în Liga Națiunilor cu Portugalia.
Etichete: beto , portar cfr cluj , simulare beto , beto helsinki
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...