Video Un portar a intrat în Cartea Recordurilor cu golul înscris de la cea mai mare distanță față de poarta adversă
articol scris de Digi Sport21.01.2021, 16:15
Tom King (25 de ani), portarul celor de la Newport, din liga a patra engleză, a înscris o reușită unică în meciurile oficiale, grație căreia a intrat în Cartea Recordurilor. Galezul este autorul golului marcat de la cea mai mare distanță față de poarta adversă.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Runda a 23-a din League Two, al patrulea eșalon fotbalistic din Anglia, a consemnat duelul dintre Cheltenham și Newport. În minutul 12 al jocului de pe Whaddon Road, goalkeeper-ul oaspeților a deschis scorul cu o reușită unică. Portarul a repus balonul din colțul propriului careu de 6 metri, iar, cu ajutorul vântului și al șansei, acesta a poposit în plasa adversă.
Astfel, reușita lui Tom King, de la nu mai puțin de 96,01 metri, a intrat în Cartea Recordurilor pentru golul marcat de la cea mai mare distanță de buturile adverse. Chiar dacă echipa sa a fost egalată și meciul s-a terminat 1-1, portarul lui Newport își va aminti mereu cu plăcere de această confruntare. Recordul a fost omologat oficial de guinnessworldrecords.com.
Tom King a intrat în Cartea Recordurilor cu golul său de la 96,01 metri
Precedentul record îi aparținea lui Asmir Begovic, fostul portar al lui Stoke. Pe 2 noiembrie 2013, bosniacul a reușit să marcheze într-un duel cu Southampton, de la 91,9 metri, la doar 13 secunde de la startul jocului. Între buturile "Sfinților" era fostul internațional polonez Artur Boruc.
Tom King a semnat cu Newport în 2019, după despărțirea de Millwall, iar în acest sezon a adunat doar șapte meciuri în toate competițiile. Goalkeeper-ul a fost convocat la naționala Țării Galilor, însă nu a apucat să debuteze în tricoul țării sale.
- 100 de mii de euro este cota de piață a lui Tom King, potrivit Transfermarkt
Etichete: cartea recordurilor , newport , tom king , gol de la cea mai mare distanta , gol cartea recordurilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...