Un fost elev al lui Hagi și Dan Petrescu a ajuns în China
05.01.2013, 23:13S-a certat cu Gheorghe Hagi la Galatasaray și a căzut în dizgrație, apoi a ajuns la Dinamo Moscova, unde i-a fost elev lui Dan Petrescu. Nici cu el nu s-a înțeles prea bine, iar acum a plecat în China, la Guizhou Renhe.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Este vorba de mijlocașul bosniac Zvjezdan Misimovic, în vârstă de 30 de ani, care în Asia va face echipă cu conaționalul său, Zlatan Muslimovic.
Fotbalistul care a stat o jumătate de sezon la echipa a doua a Galatei, după o ceartă cu Hagi, pe vremea când acesta era antrenor, a semnat pe trei ani cu gruparea chineză care a plătit 3,5 milioane de euro pentru transferul lui.
Misimovic a început fotbalul în Germania. Ca junior, a trecut pe la echipe precum SV Nord Lerchenau, TSV Forstenried și SV Gartenstadt Trudering. A debutat ca senior la echipa a doua a lui Bayern Munchen, pentru care a evoluat din anul 2000. În 2002, a fost avansat la echipa mare, iar după doi ani s-a transferat la VfL Bochum. A jucat acolo trei ani, până în 2007, când a fost cumpărat de FC Nurnberg, care l-a ținut doar un an. A plecat, apoi, la VfL Wolfsburg, alături de care a cucerit și un titlu de campion (2009). În 2010 s-a transferat la Galatasaray Istanbul, dar acolo a dat peste Gheorghe Hagi, venit pe parcursul sezonului, în locul lui Frank Rijkaard. S-a certat cu "Regele" și a fost trimis la echipa a doua, apoi a plecat la Dinamo Moscova, la finalul anului competițional. Acolo, a dat peste un alt antrenor român, Dan Petrescu, venit și el pe parcursul sezonului. Nici cu "Bursucul" nu s-a înțeles prea bine, acesta reproșându-i în mai multe rânduri jocul slab sau indolența de care dădea dovadă. În vară, la un meci cu Stuttgart, l-a schimbat în minutul 38, după ce și-a bătut joc de o minge care putea fi utilă pentru echipă. Misimovic a jucat doar 50 de minute în prima ligă rusă sub comanda lui Dan Petrescu, astfel că transferul a venit logic.
Sursa foto: "milliyet.com.tr"
Etichete: gheorghe hagi , dan petrescu , china , dinamo moscova , galatasaray istanbul , guizhou renhe , misimovic , regele hagi , transfer misimovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...