Turcii anunță că s-au înțeles! Chiricheș, la Galatasaray pentru un preț neașteptat de mic
01.06.2017, 17:44Galatasaray este foarte aproape de realizarea transferurilor lui Vlad Chiricheș și Bafetimbi Gomis, potrivit informațiilor oferite de Turkiye Gazetesi.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Publicația turcă susține că fundașul român de la Napoli va ajunge pe Ali Sami Yen, după ce directorul sportiv al Galatei, Cenk Ergun, s-a înțeles cu oficialii clubul napoletan, în privința unei sume de transfer de 2,5 milioane de euro, asta deși, inițial, turcii au oferit doar două milioane, iar italienii solicitau cu unul mai mult.
Turkiye Gazetesi mai notează că Chiricheș, care este considerat de către cei de la Galatasaray drept ”noul Gică Popescu”, va avea un salariu de 2,5 milioane de euro.
În vârstă de 27 de ani, Vlad Chiricheș a ajuns Napoli, în urmă cu noi ani, de la Tottenham Hotspur, pentru șapte milioane de euro. La rândul lor, cei de la Spurs l-au adus pe român în 2013, pentru 9,5 milioane de euro de la Steaua.
În aceeași zi în care turcii au prezentat posibilitatea ca Chiricheș să ajungă la Galatasaray, italienii de la La Stampa au vorbit despre un posibil transfer al său la Torino.
Pe lângă Chiricheș, la Galatasaray ar putea ajunge și Bafetimbi Gomis, atacantul francez care aparține în continuare de Swansea City, dar care, în acest sezon, a fost împrumutat la Olympique Marseille.
Conform lui Turkiye Gazetesi, jucătorul de 31 de ani de origine senegaleză va pleca la Istanbul pentru 2,7 milioane de euro.
Pe de altă parte, Galatasaray se pregătește să se despartă în această vară de Lukas Podolski.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: vlad chiriches , napoli , galatasaray , gica popescu , swansea , bafetimbi gomis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...