Steven Gerrard şi-a anunţat retragerea de la naționala Angliei. "E timpul!"
21.07.2014, 17:29Cupa Mondială din Brazilia a fost ultima pentru Steven Gerrard. Legenda lui Liverpool, care a împlinit 34 de ani în luna mai a acestui an, a anunțat luni că se retrage de la echipa națională.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mijlocașul englez a bifat 114 prezențe în tricoul reprezentativei Albionului, dintre care 38 din postura de căpitan. A marcat 21 de goluri și a primit un singur cartonaș roșu.
"A fost o decizie grea, una dintre cele mai grele din întreaga mea carieră. După CM din Brazilia am vorbit cu familia și oamenii apropiați și mi-am dat seama că acum este momentul potrivit pentru asta", a spus Steven Gerrard.
Unul dintre motivele care l-a convins pe Gerrard să renunțe la națională este calificarea lui Liverpool în UEFA Champions League.
"Pentru a-mi ajuta echipa de club trebuie să fiu în cea mai bună formă fizică. Ne așteaptă un sezon greu, cu multe meciuri, vrem să obținem rezultate bune în Champions League. Această competiție minunată revine pe Anfield și am nevoie de toată energia pentru a juca la cel mai înalt nivel", a conchis mijlocașul.
Doar Peter Shilton (125) și David Beckham (115) au strâns mai multe selecții la naționala Angliei decât Steven Gerrard.
Etichete: steven gerrard , gerrard anglia , gerrard retragere anglia , gerrard nationala retragere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...