Situație neplăcută pentru un fost jucător al Stelei: "M-am săturat! Încearcă să șteargă ce am făcut la club"
30.11.2017, 19:23Fostul fundaș Stanislav Angelov (foto, în stânga) are parte de neplăceri la Levski Sofia, clubul la care și-a încheiat cariera și la care a ocupat și funcția de director sportiv. Apărătorul care a jucat și la Steaua, în ultimul mandat al lui Pițurcă în Ghencea, acuză conducerea sofioților că i-a interzis să mai joace la echipa fostelor glorii, în încercarea de a-i șterge din meritele pe care le are la echipă.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Stanislav Angelov (39 de ani) a fost adus de Victor Pițurcă la FCSB, pe vremea când clubul se numea Steaua. Transferul apărătorului a fost văzut drept o adevărată lovitură în acel moment, când era titular incontestabil în naționala Bulgariei, dar acesta a jucat foarte puțin la roș-albaștri, fiind îndepărtat după scandalul soldat cu plecarea lui Pițurcă după numai 3 etape.
Angelov a jucat, în total, 13 meciuri în tricoul celor de la FCSB: 3 în Liga 1, două în Cupa României și 8 în Europa League. În sezonul 2010-2011, roș-albaștrii au fost în grupă cu Napoli, Liverpool și Utrecht.
După ce a plecat din Ghencea, bulgarul a mai trecut la Anorthosis Famagusta, înainte să revină la Levski Sofia, formația unde mai jucase și la începutul carierei și care avea să fie cea la care și-a încheiat cariera de jucător, în 2014. A fost și director sportiv la formația "albaștrilor", dar nu s-a despărțit în condiții amiabile de conducerea clubului, pe care acum o acuză că îl "lucrează".
”M-am săturat ca anumiţi oameni să încerce să şteargă ce am făcut eu la Levski. Mi s-a interzis să joc pentru veteranii clubului. Omul responsabil cu veteranii echipei mi-au spus că şefii clubului i-au transmis că eu nu mai pot participa. O asemenea atitudine nu este normală. Nu am nicio problemă cu Levski. Este un club mare şi îmi place. Doresc doar binele lui Levski”, a declarat Anghelov pentru Sportal.bg.
Etichete: angelov steaua , stanislav angelov , steaua liverpool , tratament angelov , angelov piturca , fcsb liverpool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...