Silviu Lung l-a impresionat pe primarul din Kayseri: "Ne-ai cucerit inimile!". Recordul portarului, după meciul cu Besiktas
07.07.2020, 12:54Silviu Lung Jr. (31 de ani), portarul lui Kayserispor, a avut o prestație excelentă în meciul de aseară, contra lui Besiktas, câștigat de echipa sa, scor 3-1, în runda cu numărul 30 din prima ligă turcă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Românul a încasat un singur gol, în minutul 74, de la Atiba Hutchinson, într-o partidă în care Besiktas a trimis pe poartă de opt ori. Echipa de la Instanbul avea nevoie de victorie pentru a reveni pe un loc de Europa League, însă s-a lovit de intervențiile salvatoare ale lui Lung, care a fost integralist, la fel ca un alt român, Cristian Săpunaru.
Victoria neașteptată a fost a treia consecutivă pentru Kayserispor, care a reușit să iasă din zona retrogradabilă și să urce până pe locul 14, cu 31 de puncte, la două lungimi peste prima poziție care duce în liga secundă.
Rezultatele bune din ultima vreme i se datorează într-o bună măsură și lui Silviu Lung. Internaționalul român este portarul cu cele mai multe intervenții în acest sezon din Turcia, 105, scrie Opta.
Primarul din Kayseri, impresionat de Silviu Lung
La meci a asistat și primarul din Kayseri, Memduh Büyükkılıç, care a avut cuvinte de laudă pentru portarul român atât la pauză, cât și la final.
"Dragă, Silviu, locuiești de 3 ani în Kayseri. Ai început să vorbești turca bine și iubești pastrama și ravioli. Ne-ai cucerit inimile cu prestația ta din primele 45 de minute", a scris primarul, pe Twitter.
Silviu Lung are oferte
Publicația turcă Sabah scria, luna trecută, că Denizlispor, ocupanta locului 13 din Turcia, l-a pus pe Silviu Lung în vârful listei de transferuri, după ce s-a despărțit în luna aprilie de portarul polonez Adam Stachowiak.
Sursa citată adaugă că avantajul fostului portar de la Craiova și Astra este experiența acumulată în Turcia și că Lung ar fi primit deja o ofertă din partea lui Denizlispor, după ce antrenorul Bulent Uygun și-a dat acordul pentru transferul său.
Cel mai probabil, un răspuns va fi dat de portar după încheierea sezonului din Turcia, atunci când contractul său va expira și va fi clar ce se întâmplă cu Kayserispor.
Portarul cu trei meciuri la echipa națională a României a ajuns la Kayserispor în 2017, de la Astra Giurgiu, când echipa era condusă de Marius Șumudică.
- 87 de meciuri a strâns Lung în Turcia, el reușind să-și mențină poarta intactă în 20 de ocazii
Etichete: turcia , silviu lung , kayserispor , silviu lung jr , primar kayseri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...