Selecționerul Irlandei, anchetat pentru un clip considerat ”propagandă” anti-Anglia. Ce a făcut înaintea partidei directe
articol scris de Digi Sport20.11.2020, 11:44
Anglia lui Gareth Southgate a învins Irlanda cu 3-0, într-un amical disputat pe 12 noiembrie pe stadionul Wembley, însă partida dintre cele două rivale nu a fost deloc una prietenoasă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Selecționerul Irlandei ar putea fi demis din cauza unui clip cu care a vrut să-și motiveze jucătorii
Federația de Fotbal din Irlanda îl anchetează pe Stephen Kenny (49 de ani), selecționerul ”verzilor”, după ce acesta le-ar fi arătat jucătorilor un clip controversat, ca să-i motiveze înaintea jocului cu englezii.
”Membrii echipei irlandeze au fost șocați, după ce li s-a arătat un videoclip care descrie istoria relațiilor anglo-irlandeze”, scrie Daily Mail.
Kenny, care a fost numit selecționer în aprilie 2020 și a ratat calificarea la Euro 2020, ar putea fi demis în următoarele zile, potrivit aceleiași surse.
Clipul pe care Kenny l-a arătat jucătorilor irlandezi: ”Aproape de limită!”/ ”Propagandă”
”Clipul pe care Kenny l-a arătat jucătorilor a depășit tiparul corectitudinii politice”, scriu jurnaliștii din Marea Britanie, care adaugă că numeroși jucători ai Irlandei au oricum rădăcini englezești.
Unele surse descriu clipul ca ”aproape de limită” sau ”propagandă”, în timp ce altele îl numesc mai mult ”pro Irlanda”, decât ”anti englezesc”.
”Analizăm de urgență această problemă, pe plan intern, ca să stabilim ce s-a întâmplat”, a anunțat Federația de la Dublin. Chiar dacă Stephen Kenny își va păstra funcția, e posibil ca jucătorii cu origini englezești să refuze, de acum, convocările, câtă vreme el va rămâne antrenor.
- Patru înfrângeri și patru egaluri are Kenny în cele opt meciuri pe banca Irlandei
Etichete: irlanda , anglia-irlanda , stephen kenny , propaganda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...