Șansă pentru Steaua! Szukala este jucătorul străin la care a renunțat Al Ittihad. Polonezul își caută echipă
15.08.2015, 20:08Steaua a recunoscut vineri interesul pentru aducerea lui Lukasz Szukala, fundașul central plecat din Ghencea în ianuarie, la Al Ittihad, și are acum o șansă mare pentru a realiza transferul. Polonezul este jucătorul străin la care a renunțat Al Ittihad și acum își va căuta echipă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Formația pregătită de Ladislau Boloni a debutat sâmbătă în noul sezon din Arabia Saudită, într-un meci din Cupa Prințului, cu Ohod. Lukasz Szukala nu a fost în lot, în vreme ce Lucian Sânmărtean a jucat titular. Alături de mijlocașul român, din primul minut a fost pe teren și Sulley Muntari, ghanezul transferat în această vară.
Ittihad a trebuit să comunice federației saudite care sunt cei patru străini din lot din acest sezon și în condițiile în care Muntari a apărut pe listă, iar Szukala nu e în lot, polonezul este cel la care s-a renunțat. Informația a fost confirmată de presa arabă, care scrie că până luni stoperul în vârstă de 31 de ani va ajunge la un acord cu conducerea saudiților. Cel mai probabil, va fi împrumutat până la finalul contractului. Asta deoarece are un salariu destul de mare, care nu poate fi plătit de prea multe formații dintre cele care-l vor în Europa.
Printre ele e Steaua, care speră să ajungă la un acord cu Al Ittihad, în condițiile în care nu și-a primit încă banii pentru transferurile lui Szukala și Sânmărtean în Arabia Saudită. E posibil astfel ca polonezul să vină sub comanda lui Rădoi și clubul arab să-i plătească salariul, micoșorând suma pe care o are de achitat Stelei.
Etichete: szukala steaua , likasz szukala , szukala al ittihad , steaua stransferuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...