Video Șahtior s-a calificat în finala Cupei Ucrainei. Il Luce vrea să se despartă de club cu un nou trofeu
11.05.2016, 21:48Șahtior a câștigat returul semifinalelor Cupei Ucrainei, scor 2-0, cu Oleksandriya, după ce, în tur, pe terenul echipei de pe locul 6 în campionat, s-a înregistrat remiză, 1-1. Cele două reușite au fost ale lui Malyshev (15), respectiv Wellington (90+2). Formația antrenată de tehnicianul român s-a calificat, astfel, în a 16-a finală din istoria clubului.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În ultimul act, Șahtior va da piept cu Zorya Luhansk, calificată pentru prima oară într-o finală a Cupei Ucrainei, după ce a trecut cu 2-0 de Dnipro, în retur. În prima manșă, formația din Dnipropetrovsk s-a impus doar cu 1-0.
Mircea Lucescu, care se va despărți de Șahtior la finalul acestui sezon, după 12 ani, vrea să o facă lăsând încă un trofeu în urmă. Cum campionatul e deja câștigat de rivala Dinamo Kiev și din Europa League, Șahtior a fost eliminată în semifinale, de Sevilla, singura șansă a tehnicianului de 70 de ani rămâne Cupa Ucrainei.
Il Luce a câștigat, în 12 ani pe banca lui Șahtior, 8 titluri de campion al Ucrainei, 5 Cupe ale Ucrainei, 7 Supercupe și Cupa UEFA, în 2009. În total, 21 de trofee. Dacă ar câștiga Cupa din nou, ar lăsa, așadar, 22 de trofee în 12 ani în urma sa, aproape două pe sezon.
Vezi golurile partidei Șahtior-Oleksandriya 2-0:
Etichete: mircea lucescu , sahtior donetk , cupa ucrainei , zorya , 21 de trofee , oleksandryia , 16 finale , trofee castigate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...