România putea avea doi jucători la Real Madrid! Cum a refuzat Gică Popescu oferta: ”Îți iau mâna și semnez în locul tău”
10.06.2020, 13:22România a ajuns până în optimile Cupei Mondiale din 1990 și, la sfârșitul turneului final, doi ”tricolori” puteau fi coechipieri și la una dintre cele mai importante echipe ale lumii, Real Madrid.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce au obținut semnătura lui Gică Hagi, ”Los Blancos” au trimis o ofertă către un alt fotbalist important al naționalei României, Gică Popescu.
Actualul președinte de la Viitorul dezvăluie că a avut la dispoziție două zile pentru a se decide asupra viitorului său, dar, în cele din urmă, a decis să spună ”nu” ofertei de la Real Madrid, în ciuda faptului că Emil Săndoi, colegul său de cameră de atunci, considera că propunerea este de nerefuzat.
Cum a refuzat Gică Popescu oferta de la Real Madrid
”Ieri, 9 iunie, s-au împlinit 30 de ani de la victoria contra URSS, la Coppa del Mondo. A doua zi, am primit, prin intermediul lui Mircea Petescu, impresarul meu de atunci, oferta de la Real Madrid. Am pus contractul pe noptieră. Emil Săndoi, colegul meu de cameră, mi-a zis: 'Dacă nu semnezi, lasă-mă că-ți iau mâna și semnez eu în locul tău!'.
Peste două zile am refuzat. Un ziar din acei ani a scris, după victoria cu URSS, o mare victorie cu golurile lui Lăcătuș: 'Gică Popescu deasupra tuturor'. Nu am semnat cu Real Madrid. M-am dus la PSV Eindhoven, marea campioană a Olandei, câștigătoare în 1998 a Cupei Campionilor”, a dezvăluit Gică Popescu, printr-un mesaj postat pe contul personal de Facebook.
În 1990, prima reprezentativă a României a ocupat locul doi în grupa B a Campionatului Mondial din Italia, din care au mai făcut parte Cameroon, Argentina și URSS. ”Tricolorii” au întâlnit Irlanda în optimile de finală, meci pierdut după executarea loviturilor de departajare.
După ce a refuzat oferta de la Real Madrid, Gică Popescu s-a transferat la PSV, unde a stat patru ani, reușind să câștige două titluri și două Cupe ale Olandei.
Etichete: gica hagi , gica popescu , oferta real madrid , campionatul mondial de fotbal 1990
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...