PSG s-a mișcat rapid: decizia luată după ce a fost obligată să-i plătească 55 de milioane de euro lui Kylian Mbappe
articol scris de Digi Sport21.09.2024, 08:23
Kylian Mbappe s-a despărțit oficial de PSG pe 30 iunie, însă conturile dintre cele două părți nu sunt închise nici acum.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Clubul parizian are o datorie la Kylian Mbappe de 55 de milioane de euro, sumă în care intră salariile pe trei luni, dar și un bonus de loialitate inclus în contract, însă PSG nu vrea să-i mai dea atacantului niciun ban, deranjată extrem de tare de faptul că a plecat gratis la Real Madrid.
PSG a făcut apel după ce LFP a obligat-o să-i dea 55 de milioane de euro
Kylian Mbappe a deschis un proces la LFP, Liga Profesionistă de Fotbal din Franța, și, cum era de așteptat, a avut câștig de cauză. PSG tot nu vrea, însă, să plătească.
Potrivit Foot Mercato, PSG a decis să facă apel, iar ulterior a explicat de ce.
”PSG a făcut apel la decizia comisiilor LFP. Poziția clubului PSG se bazează nu doar pe partea legală, e vorba și despre bună credință, onestitate și respect pentru club și suporterii, ceea ce e mai important decât orice jucător”, a transmis PSG, potrivit sursei citate.
PSG riscă interdicție la transferuri
Dacă PSG nu va avea nici acum câștig de cauză, mai are câteva căi de atac, însă alte eșecuri i-ar aduce o sancțiune severă.
Se poate ajunge până la situația în care cei de la PSG vor avea interzis să facă transferuri până când îi vor plăti lui Kylian Mbappe suma restantă, de 55 de milioane de euro.
Etichete: psg , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...