Video Primul gol al lui Samuel Eto’o în Qatar este o adevărată bijuterie
15.09.2018, 19:26Samuel Eto’o a ajuns la 37 de ani, dar camerunezul continuă să facă senzație și la această vârstă. Veteranul atacant îşi petrece finalul carierei în Qatar, unde evoluează la formaţia Qatar Sport Club. Eto’o a reuşit primul său gol pentru noua sa formaţie, care avea să pierdă disputa din deplasare.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Samuel Eto’o a înscris în minutul 51 al partidei cu Al Shahaniya, după ce a primit o pasă pe jos la o schemă executată din corner, cu călcâiul, la prima bară, lăsându-l fără replică pe portarul advers.
Dat afară de la Konyaspor, Samuel Eto'o și-a găsit repede o nouă echipă. Este al 14-lea club din cariera sa
Eto’o a redus diferenţa de pe tabelă cu această bijuterie, după ce adversarii reuşiseră să înscrie două goluri în prima repriză. În final, Al Shahaniya s-a impus cu 3-2. Trupa lui Eto’o are doar o singură victorie în 5 meciuri şi ocupă locul 9 în prima divizie din Qatar, din 12 echipe.
Qatar SC a fost antrenată între iunie și decembrie 2016 de Aurel Țicleanu. Fostul stelist Tade a fost unul dintre fotbaliștii clubului, transferat acum doi ani, în liga a doua.
Kadji Sports Academy, Real Madrid, Leganes, Espanyol, Mallorca, Barcelona, Inter, Anzhi Makhachkala, Chelsea, Everton, Sampdoria și Antalyaspor sunt celelalte cluburi din cariera plină de succese a lui Eto'o. Atacantul camerunez a cucerit două Ligi ale Campionilor cu Barca şi una cu Inter. A fost campion de trei ori în Spania şi o dată în Italia tot cu Barcelona, respectiv Inter.
Eto'o a marcat, de asemenea, 56 de goluri pentru Camerun în 118 apariții și a câștigat de două ori Cupa Africii de Națiuni.
Etichete: samuel eto’o , eto’o primul gol in qatar , eto’o qatar sc , eto’o gol video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministerul Apărării de la Londra a anunţat vineri că a mobilizat avioane de luptă din flota sa după...