Povestea lui Diego Godin. Transferul său a costat 37 de dolari în urmă cu 11 ani!
26.05.2014, 19:56Transferul uruguayanului Diego Godin (finalist în UCL cu Atletico Madrid), considerat unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din lume în acest moment, a costat doar 840 de pesos (37 de dolari) în urmă cu 11 ani, când s-a transferat la fostul său club, Cerro de Montevideo, de la o altă formaţie locală, Defensor Sporting.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Godin (28 ani), a marcat golul care a adus titlul de campioană a Spaniei în vitrina actualei sale echipe, Atletico Madrid, după egalul obţinut în ultima etapă a sezonului pe terenul rivalei FC Barcelona (1-1 VIDEO). Sâmbătă seara, la Lisabona, tot el a marcat primul gol al finalei UEFA Champions League, iar Atletico a fost la doar câteva secunde de câştigarea trofeului, care a revenit în final celor de la Real Madrid, după prelungiri (VIDEO).
Fundaşul, inclus în lotul Uruguayului pentru Cupa Mondială din această vară, avea doar 14 ani în 2003, când Cerro de Montevideo a plătit 840 de pesos uruguayeni (37 de dolari), potrivit unui document al Federaţiei uruguayene de fotbal, pe care actorul uruguayan Rafael Cotelo, fan al lui Cerro, l-a postat pe contul său Twitter.
În acelaşi an, Godin a debutat în prima ligă uruguayană, iar în 2006 s-a transferat la Nacional Montevideo, de unde a făcut apoi pasul către fotbalul spaniol, în sezonul următor, când a fost achiziţionat de Villarreal. În 2010, el a semnat cu Atletico Madrid, devenind unul dintre cei mai buni jucători pe postul său în fotbalul mondial.
În selecţionata Uruguayului, Diego Godin a debutat în 2005, acumulând până în prezent 76 de selecţii, incluzând o participare la Cupa Mondială, în 2010, unde 'Celeştii' au ocupat locul 4. În 2012, Godin a jucat finala UEFA Europa League la București, câștigată de Atletico Madrid în fața lui Athletic Bilbao, iar câteva luni mai târziu s-a întors pentru partida amicală dintre Uruguay și România (1-1).
Etichete: godin , godin atletico madrid , diego godin , godin real madrid , cerro porteno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...