VIDEO Real - Atletico 4-1, după prelungiri. Conduși în minutul 90+3, "albii" câștigă al zecelea trofeu UCL
Atletico era învingătoarea finalei UEFA Champions League în minutul 90+3, dar Real este echipa care se bucură acum, pentru că un meci se termină abia când arbitrul fluieră finalul lui! Iar Sergio Ramos a marcat golul de 1-1 în acel minut 90+3 și a trimis disputa de la Lisabona în prelungiri! Apoi Gareth Bale și-a încununat primul sezon pe Santiago Bernabeu cu golul care a deschis larg drumul spre La Decima.
Jose Mourinho e sigur invidios văzând atâta expozeu tactic în finala spaniolă de la Lisabona, cât nici chiar el n-ar putea inventa pentru o singură partidă. Diego Simeone și Carlo Ancelotti s-au temut suficient de mult unul de celălat încât să înceapă prudent meciul să abia după o oră să schimbe registrul. O oră în care n-au prea fost faze de poartă, ci doar o luptă surdă în jumătatea neutră de teren dintre cele două careuri.
Tehnicianul lui Atletico a primit după numai 9 minute prima lovitură. Titularizat surprinzător, Diego Costa n-a rezistat fizic și a cerut schimbarea, fiind înlocuit de Adrian. Fără brazilianul naturalizat spaniol în atac Atleti și-a pierdut forța, dar a rămas la fel de arțăgoasă ca de obicei și dispusă la efort până la epuizare.
Și tocmai această dispoziție avea să o trădeze în final pe formația de pe Manzanares, dacă judecăm meciul fără să ținem cont de ghinionul de a primi gol în al treilea minut al prelungirilor. Epuizați, jucătorii lui Atletico au cedat fizic în cele 30 de minute ale prelungirilor.
Godin a deschis scorul la o fază fixă (36), profitând de greșeala lui Casillas, ieșit din poartă aiurea, dar și de indecizia lui Khedira, omul său de marcaj. E drept, fundașul uruguayan al lui Atletico, omul cu golul și acum o săptămână la Barcelona, când echipa sa a luat titlul în Primera, e imbatabil în duelurile aeriene, având un procentaj maxim în șase meciuri din acest sezon de Champions League!
De la cabine tot echipa lui Simeone a ieșit mai determinată și pressing-ul ei a pus în dificultate defensiva Realului în primul sfert de oră al părții secunde. Abia când Ancelotti a riscat și l-a scos pe Khedira, în locul său trimițându-l pe teren pe Isco, fața jocului s-a schimbat.
Și încet, încet, pe nesimțite, Real și-a înghesuit rivala în fața careului lui Courtois, Atletcio apărându-se supranumeric. Poate că și calculul timpului a fost greșit atunci când alb-roșii au crezut că mai pot rezista cu avantajul minim până la final. În plus, Filipe Luis a fost înlocuit și el, accidentat, și ceva s-a dereglat defensiv. A venit apoi minutul 90+3 și lovitura de cap a lui Sergio Ramos, nesperată, dar meritată!
Ultimele 30 de minute, n-au avut istoric pentru că Atletico n-a mai avut suflu. Sufocată fizic, echipa lui Simeone a cedat în flancul unde Juanfran juca deja șchiopătând și Bale a marcat golul care a deschis larg drumul spre trofeu. Reușitele lui Marcelo și Ronaldo, ultimul din penalty, au consfințit un succes pe care Real îl așteaptă de 12 ani.
Scorul final e poate prea sever pentru ce s-a întâmplat pe teren, mai ales în primele 90 de minute, dar poate tocmai diferența aceasta e necesară pentru a mai dărâma un mit care risca să cotropească fotbalul, acela al unei echipe care dacă aleargă încontinuu și e super disciplinată, câștigă orice. Admirabilă atlfel trupa lui Simeone, dar victoria Realului e victoria unui fotbal care a căutat să marcheze, nu doar să îi împiedice pe adversari să o facă.