Pisa, la un pas de Serie A, după ce a încheiat semifinala barajului la egalitate perfectă cu Benevento! Ce spune regulamentul
articol scris de Digi Sport21.05.2022, 21:39
Pisa, cu George Pușcaș și Marius Marin printre titulari, s-a impus în returul semifinalelor barajului de promovare în Serie A, 1-0 în fața lui Benevento, și s-a calificat în ultimul act.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După ce Benevento s-a impus în prima manșă cu 1-0, echipa românilor Pușcaș și Marin a câștigat cu același scor și este la un pas de promovarea în Serie A. Chiar dacă rezultatul general este 1-1, Pisa a avut câștig de cauză datorită regulamentului din Italia care spune că, în caz de egalitate, merge mai departe formația clasată mai bine în sezonul regulat.
George Pușcaș și Marius Marin s-au calificat în finala barajului de promovare în Serie A cu Pisa
Cum Pisa a terminat pe poziția a treia și Benevento pe șapte, formația românilor s-a calificat în finală, unde va da piept cu câștigătoarea dublei dintre Monza, locul patru, și Brescia, locul cinci. În tur, formația lui Berlusconi s-a impus pe teren propriu cu 2-1.
George Pușcaș, votat jucătorul lunii aprilie la Pisa, a avut un aport mare la calificarea echipei sale. Atacantul a centrat decisiv la golul lui Ahmad Benali din minutul 11 și a avut și un gol, anulat, însă, după consultarea sistemului VAR pentru ofsaid.
Pușcaș a evoluat până în minutul 85, când a fost înlocuit cu Masucci, iar Marin a fost schimbat în minutul 90+2 cu De Vitis.
Lecce și Cremonese, echipa românului Dennis Politic, au obținut deja promovarea pe prima scenă a fotbalului italian.
Etichete: serie b , george puscas , marius marin , pisa , promovare serie a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...