PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, lider mondial! Capitolul la care Rapid e peste Real, City și PSG. FCSB, în coada topului
articol scris de Digi Sport13.03.2024, 13:42
PAOK Salonic, echipa antrenată de românul Răzvan Lucescu, este lider într-un clasament al eficienţei şuturilor, într-un studiu publicat miercuri de Observatorul pentru Fotbal al CIES (Centrul Internaţional pentru Studii Sportive), cu sediul la Neuchatel (Elveţia).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
PAOK, cea mai eficientă echipă din lume
Nu mai puţin de 900 de cluburi din 54 de ligi au fost luate în considerare în acest studiu, care are la bază cifrele oferite de platforma Wyscout, pe trei variabile, numărul aşteptat de goluri rezultat din ocazii periculoase create (excluzând penalty-urile), numărul de şuturi pe spaţiul porţii şi numărul total de şuturi la poartă.
PAOK este lider în acest clasament, cu un procentaj de +0,69 goluri pe meci, rezultat din raportul golurilor marcate şi cele trei variabile amintite. Podiumul este completat de Sporting Lisabona (+0,59) şi de AS Roma (+0,52).
Rapid Bucureşti ocupă un excelent loc 13, cu +0,43, la mare distanţă de următoarele echipe din SuperLigă, FC Hermannstadt (+0,11) şi Politehnica Iaşi (+0,11). FCSB este penultima în ierarhia din România și, prin urmare, este codașă și în topul mondial.
La polul opus, cu -0,63 se află Melbourne City, dar şi echipe din campionatele europene de top, OGC Nice (-0,56), Olympique Lyon (-0,49), Rayo Vallecano (-0,48), Montpellier (-0,47), notează Agerpres.
Clasamentul mondial
- 1. PAOK Salonic (Grecia) +0,69
- 2. Sporting Lisabona (Portugalia) +0,59
- 3. AS Roma (Italia) +0,52
- 4. Jagiellonia Bialystok (Polonia) +0,51
- 5. FC Sion (Elveţia/liga a doua) +0,49
- 6. Fortuna Dusseldorf (Germania/liga a doua) +0,49
- 7. Wigan Athletic (Anglia/liga a treia) +0,47
- 8. Al-Nassr FC (Arabia Saudită) +0,45
- 9. Norwich City (Anglia/liga a doua) +0,44
- 10. Internazionale Milano (Italia) +0,44
- 11. Deportivo Saprissa (Costa Rica) +0,44
- 12. Arsenal Londra (Anglia) +0,43
- 13. Rapid Bucureşti (România) +0,43
Clasamentul SuperLigii
- 1. Rapid Bucureşti +0,43
- 2. FC Hermannstadt +0,11
- 3. Politehnica Iaşi +0,11
- 4. CFR Cluj +0,10
- 5. Petrolul Ploieşti +0,06
- 6. Universitatea Cluj +0,06
- 7. UTA Arad +0,04
- 8. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe +0,03
- 9. Dinamo Bucureşti +0,02
- 10. Universitatea Craiova +0,02
- 11. FC Voluntari -0,02
- 12. Oţelul Galaţi -0,03
- 13. FC U Craiova -0,04
- 14. FC Botoşani -0,05
- 15. FCSB -0,13
- 16. FCV Farul Constanţa -0,32
Etichete: paok , top xg , clasament european
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...