Top 50 cele mai profitabile academii de fotbal din lume! Gică Hagi forțează intrarea în elită
articol scris de Digi Sport28.02.2022, 12:32
Centrul Internațional de Studii Sportive (CIES) în analiza fotbalului, de la Neuchatel (Elveția) a realizat un Top 50 al celor mai profitabile academii de fotbal din lume, începând cu iulie 2015.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Din păcate, niciun club sau academie din România nu a realizat venituri care pot rivaliza cu sumele obținute de către cluburile din Vest, în special.
Academia lui Hagi, aproape de TOP 50!
Pe primul loc se află AS Monaco, care a încasat 246 de milioane de euro în schimbul a nouă jucători crescuți în propria pepinieră. Bineînțeles, 73% din această sumă este reprezentată de transferul lui Kylian Mbappe la Paris Saint-Germain.
De asemenea, podiumul este completat de Real Madrid - 236 de milioane de euro pentru 11 jucători și Olympique Lyon - 228 de milioane de euro pentru 14 jucători.
Surprizele din acest top pot fi Schalke 04 din Bundesliga 2 - cu 126 de milioane obținute în schimbul a patru jucători; Dinamo Zagreb - 110 milioane de euro pentru 7 jucători, Anderlecht - 91 de milioane de euro pentru 7 jucători, RB Salzburg - 76 de milioane de euro pentru 5 jucători, AZ Alkmaar - 72 de milioane de euro pentru 5 jucători sau Fluminense - 71 de milioane de euro pentru 4 jucători.
Ca o comparație, Gică Hagi a reușit, prin academia de la Ovidiu, să obțină peste 33 de milioane de euro din vânzarea unor fotbaliști șlefuiți cu atenție în ani de muncă. Foarte aproape de Top 50, dacă ținem cont că Leeds a adunat 37 de milioane de euro în acești ani, din vânzarea a cinci jucători.
Iată cei mai reprezentativi jucători crescuți și vânduți de Academia ”Gheorghe Hagi”, după iunie 2015:
- 1,7 milioane de euro pentru Louis Munteanu
- 1,5 milioane de euro pentru Alexandru Mățan
- 500.000 de euro pentru Gabi Iancu
- 4,7 milioane de euro pentru Ianis Hagi
- 1,8 milioane pentru Denis Drăguș
- 700.000 de euro pentru Ionuț Vînă
- 600.000 de euro pentru Bogdan Țîru
- 2,9 milioane de euro pentru Tudor Băluță
- 2,3 milioane de euro pentru Alexandru Cicâldău
- 3 milioane de euro pentru Florinel Coman
- 2,1 milioane de euro pentru Dragoș Nedelcu
- 4,8 milioane de euro pentru Răzvan Marin
- 2 milioane de euro pentru Ianis Hagi
- 1,5 milioane de euro pentru Florin Tănase
- 2,5 milioane de euro pentru Cristi Manea
- TOTAL: aproximativ 33 de milioane de euro.
Etichete: academia gica hagi , cies football observatory , academii fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...