Olimpiu Moruțan, lăudat de italieni după ultimul meci: "Cel mai bun din echipa sa"
articol scris de Digi Sport10.09.2022, 19:22
Pisa a pierdut pe teren propriu, scor 0-1, împotriva celor de la Reggina, în etapa cu numărul 5 din Serie B.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Olimpiu Moruțan, lăudat de italieni după ultimul meci: "Cel mai bun din echipa sa"
Moruțan a fost titularizat în partida disputată sâmbătă, iar mijlocașul a evoluat timp de 88 de minute, până în momentul în care a fost schimbat cu Lisandru Tramoni. Pentru prestația din meciul cu Reggina, internaționalul român a primit nota 6.5 din partea italienilor, la fel ca și portarul Nicolas, cei doi având cele mai mari calificative de la Pisa.
"A fost cel mai bun din echipa lui. A avut cu un pas mai mult decât colegii săi și, de asemenea, de multe ori în comparație cu Di Chiara (n.r. adversarul direct). A fost pericolul numărul unu pentru apărarea Regginei și a creat oportunități periculoase pentru Pisa", au notat jurnaliștii de la Tuttomercatoweb.
Tot în partida cu Reggina au evoluat și Adrian Rus și Marius Marin, ceilalți doi internaționali români din trupa celor de la Pisa. Ambii au primit nota 6 din partea jurnaliștilor italieni.
Moruțan, Rus și Marin, pe lista preliminară a stranierilor convocați de Edi Iordănescu pentru ultimele meciuri din Liga Națiunilor
Zilele trecute, Federația Română de Fotbal a anunțat lista preliminară cu stranierii aflați în vizorul lui Edi Iordănescu pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor. Ulterior, pe lista finală se vor regăsi o parte dintre cei anunțați acum, alături de fotbaliști din campionatul intern.
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 19/0), Valentin Cojocaru (OH Leuven | Belgia, 0/0), Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Vlad Chiricheș (Cremonese | Italia, 75/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Virgil Ghiță (Cracovia | Polonia, 1/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia | Polonia, 2/0), Alexandru Pașcanu (Ponferradina | Spania, 0/0), Cristian Ganea (Panathinaikos | Grecia, 8/0);
MIJLOCAȘI: Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 3/0), Marius Corbu (Puskas Akademia | Ungaria, 0/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 10/1), Rareș Ilie (Nice | Franța, 0/0), Valentin Gheorghe (Umraniyespor | Turcia, 0/0);
ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Erik Bicfalvi (Ural | Rusia, 7/1), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0)", a fost anunțul FRF.
Etichete: serie b , pisa , olimpiu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lipsa autostrăzilor din țara noastră este taxată dur de ambasadorul Turciei în România, Özgür...