OFICIAL Iasmin Latovlevici a semnat cu noul club
03.02.2020, 21:52Iasmin Latovlevici a semnat cu noul club. Anunțat ca posibil transfer la CFR Cluj, fostul jucător al roș-albaștrilor a bătut palma cu Kisvarda FC, gruparea de pe poziția a 9-a din Ungaria.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Iasmin Latovlevici a semnat pentru echipa noastră și poate fi de mare ajutor în stabilizarea apărării noastre pe partea stângă. Poate să ajute și atacul”, s-a arătat într-un comunicat al ungurilor.
La echipa care a fost antrenată de Vasile Miriuță în 2019, Latovlevici va fi coleg cu alți doi români, Claudiu Bumba și Gicu Grozav.
Iasmin Latovlevici a jucat 5 ani la Steaua
Latovlevici a jucat pentru Steaua timp de cinci ani, din 2010 până în 2015, când a plecat la Genclerbirligi.
În Turcia, fotbalistul român a mai jucat la Karabukspor, Galatasaray și Bursaspor, cu care a retrogradat în august 2018.
”Încă nu am încheiat definitiv conturile cu Bursa. Mai am de luat niște bani. Până în vară, e închis în Turcia. Sper să găsesc ceva până în vară, să joc, să am continuitate.
Aș vrea să mă întorc în Turcia. Nu aș refuza FCSB și CFR, acum sunt liber și m-ar tenta orice. Dar să vedem”, a declarat Latovlevici, în exclusivitate pentru Digi Sport, cu câteva zile în urmă.
Etichete: iasmin latovlevici , transfer iasmin latovlevici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...