Galerie Foto Nebunie la sosirea lui Carlos Tevez în China! O "mare de oameni" l-a primit ca pe un erou
19.01.2017, 13:47Atacantul Carlos Tevez a fost întâmpinat de sute de suporteri entuziaşti la Shanghai, oraşul în care se află noul său club din prima ligă din China. Shanghai Shenhua l-a transformat pe argentinian în cel mai bine plătit fotbalist din lume, cu peste 40 de milioane de euro pe sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Golgheterul sud-american, în vârstă de 32 ani, a apărut zâmbitor în aeroportul internaţional din Shanghai, înconjurat de poliţişti care l-au ajutată treacă de mulţimea compactă de fani care strigau: "Carlos! Carlos!", însă nu a făcut nicio declaraţie ziariştilor prezenţi la sosirea sa, precizează AFP.
Transferul fostului jucător al echipelor Manchester United, Manchester City şi Juventus Torino la Shanghai Shenhua s-a ridicat la 10,5 milioane euro, conform site-ului specializat transfermarkt.de.
Conform presei argentiniene, cel pe care mass-media chineză îl numeşte deja "Bestia" urmează să încaseze un salariu anual de 38 milioane euro pentru fiecare din cele două sezoane în care va îmbrăca tricoul lui Shanghai Shenhua, depăşind astfel cele două mari vedete ale fotbalului mondial, argentinianul Lionel Messi şi portughezul Cristiano Ronaldo.
Sosirea lui Carlos Tevez de la clubul argentinian Boca Juniors are loc la două săptămâni după cea a starului brazilian Oscar (ex-Chelsea), care a semnat cu rivala Shanghai SIPG, în schimbul unei indemnizaţii de transfer în valoare de 60 milioane euro, un record pentru fotbalul asiatic.
Galerie Foto
VIDEO
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: tevez china , video tevez , tevez chinezi , carlos tevez china , carlos tevez china salariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...