Motivul pentru care Silviu Lung jr. încă nu a semnat cu Al-Raed, echipa lui Marius Șumudică
articol scris de Digi Sport15.07.2022, 14:30
Silviu Lung jr. (33 de ani) a devenit liber de angajament în această vară, după despărțirea de Kayserispor, formație pentru care a evoluat în ultimii cinci ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portarul român nu a stat prea mult timp fără echipă, iar Al-Raed, club antrenat în acest moment de Marius Șumudică, l-a transferat pe Lung jr., alături de Alexandru Mitriță.
Motivul pentru care Silviu Lung jr. încă nu a semnat cu Al-Raed, echipa lui Marius Șumudică
În ciuda faptului că mutarea a fost confirmată și de Marius Șumudică, goalkeeper-ul nu a fost legitimat încă la noua echipă. Anunțul a fost făcut de Silviu Lung senior, tatăl fotbalistului, care a dezvăluit și care a fost motivul pentru care fiul său nu a mai continuat la Kayserispor, deși era foarte iubit.
"Pot spune un lucru cu certitudine, nu vorbesc până nu există ambele semnături. Mai există o vizită medicală. A mai fost dorit în Turcia, chiar şi de Kayserispor, unde a fost foarte iubit, însă clubul nu i-a plătit datoriile pe care le avea faţă de el şi a mers unde a crezut că e mai bine”, a declarat Silviu Lung, potrivit AS.ro.
CFR Cluj l-a vrut și ea pe Silviu Lung jr.
Cele trei variante ale ardelenilor au fost Mihai Popa, Florin Niță și Silviu Lung Jr, însă cei de la CFR Cluj nu a ajuns la un acord cu niciunul dintre ei, așa că s-au văzut nevoiți să se orienteze către străinătate.
Cristi Balaj, președintele ardelenilor a anunțat în exclusivitate pentru Digi Sport că gruparea din Gruia va transferea un portar străin mult mai bun față de cei trei goalkeeperi români care au fost în vederile clubului.
”Apropo de intenția ministrului Novak, am încercat să aducem portar român. Popa a fost mult prea scump față de ceea ce am fi putut să oferim. Niță a cerut mai mult decât ceea ce am oferit și nu am oferit puțin. Cu Silviu Lung nu am mai dezoltat subiectul financiar pentru că a ales să meargă într-o țară unde se plătește infinit mai bine decât în România.
Suntem obligați să ajungem la varianta unui portar străin. Vom aduce un portar străin foarte bun, probabil chiar mai bun decât aceste trei variante pe care le-am avut inițial în vedere. Pe acești portari am încercat să îi aducem nu doar pentru că sunt foarte buni, ci și pentru că sunt români, dar nu am reușit”, a declarat Cristi Balaj pentru Digi Sport.
Etichete: silviu lung , silviu lung jr , transfer al raed
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...