Motivele pentru care chinezii de la Guangzhou R&F l-au ales pe Contra ca înlocuitor al lui Eriksson
19.12.2014, 12:12Cosmin Contra a ajuns la un acord de principiu cu Guangzhou R&F și va semna cu formația chineză în ianuarie, un contract valabil două sezoane, urmând să primească un salariu de zece ori mai mare decât are la Getafe. Site-ul oficial al Superligii chineze a analizat motivele pentru care a treia clasată în sezonul trecut l-a ales pe tânărul tehnician român.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sursa citată scrie că după plecarea lui Sven-Goran Eriksson la Shanghai SIPG, a doua echipă a orașului Guangzhou a încercat să negocieze cu Nelsinho Baptista, managerul japonezilor de la Kashiwa Resyol. Apoi pe listă a apărut germanul Bernd Schuster. În momentul în care a apărut numele lui Cosmin Contra în discuție, nimeni în China n-a crezut că un antrenor atât de tânăr va ajunge în Superligă și nici că pentru el se vor plăti 5 milioane de euro lui Getafe (suma include și transferul mijlocașului Michel și slariul antrenorului).
Cu toate acestea, conducerea lui Guangzhou R&F a fost convinsă de performanțele lui Contra ca tehnician și de profilul lui, astfel că l-a contactat pe el și clubul la care activa, demarând negocierile.
Principala calitatea apreciată de asiatici a fost faptul că se poate obține rezultate cu investiții minime, așa cum a demonstrat la Getafe, pe care a salvat-o de la retrogradare în sezonul trecut, iar în cel actual a dus-o departe de ultimele locuri.
O lună au căutat chinezii un nou antrenor și joi vicepreședintele clubului, Lu Yi, a declarat: “Am semnat un contract de colaborare, iar în ianuarie vom parafa contractul propriuzis. Contra e tânăr, plin de energie, dar are deja multă experiență. E antrenorul care ni se potrivește, pentru că nu vom face investiții mari.”
În plus, chiar dacă salariul său e de zece ori mai mare decât avea la Getafe, suma nu e impresionantă pentru China. Spre exemplu, predecesorul său, Sven-Goran Eriksson, primea 6 milioane de euro pe sezon, iar la Shanghai va încasa dublu.
Etichete: cosmin contra , cosmin contra guangzhou , contra guanngzhou r&f , contra transfer getafe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...