Mondialul poate reveni în SUA după 32 de ani. Europa şi Asia au primit interzis din partea FIFA
14.10.2016, 19:04SUA are şanse imense de a găzdui din nou Cupa Mondială. FIFA a decis ca nicio ţară din Europa şi Asia să nu aibă dreptul de a-şi depune candidatura pentru organizarea Mondialului din 2026, deoarece cele două continente vor fi gazdele următoarele două ediţii, prin Rusia şi Qatar.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În aceste condiţii, SUA, care a pierdut la limită dreptul de a organiza Mondialul din 2022, în lupta contra Qatarului, e considerată marea favorită de a primi găzduirea turneului final de peste zece ani.
SUA a mai organizat Cupa Mondială în 1994, atunci când România a ajuns până în sferturi şi a ratat după penalty-uri calificarea în semifinale. A fost cea mai de succes prezenţă a "tricolorilor" din istorie la un Mondial.
Canada, Mexic şi Columbia sunt singurele state care şi-au mai exprimat interesul pentru competiţia din 2026, la care ar putea participa în premieră 48 de echipe, faţă de 32, câte sunt în prezent.
Propunerea de extindere a numărului de formaţii, a preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, va fi dezbătută la Zurich, pe 9 şi 10 ianuarie 2017.
Gazda Mondialului de peste un deceniu va fi decisă în mai 2020.
Etichete: cupa mondiala 2026 , sua mondial , gazda mondial 2026
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ianuarie 2025 va fi marcată cea de-a 80-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz...