Messi, adulat și acasă: "Mă bucur că fanii Argentinei mă iubesc la fel de mult ca şi cei de la Barcelona"
13.10.2012, 12:31Lionel Messi a fost des criticat pentru faptul că în tricoul echipei naționale a Argentinei nu reușește să fie la fel de decisiv ca la Barcelona, însă pare să fi intrat pe un făgaș bun, în ultima perioadă.
Proaspăt numit "căpitan" al "pumelor", Messi a rezolvat aproape de unul singur meciul cu Uruguay, din preliminariile Campionatului Mondial din 2014, marcând de două ori ('66, '80) în victoria cu 3-0 obținută pe teren propriu. "Decarul" Barcelonei a ajuns la 16 goluri în 15 meciuri în toate competițiile în acest sezon.
Evoluția din meciul cu Uruguay i-a adus aprecierea fanilor argentinieni și el compară iubirea primită din partea conaționalilor săi cu cea a suporterilor Barcelonei.
"Am fost întotdeauna bucuros să joc pentru Argentina. Acum câștigăm și e mai ușor să savurez. Sunt fericit că suporterii Argentinei mă iubesc. S-a întâmplat la River Plate, apoi în Cordoba, acum și în Mendoza. Mă bucur că mă tratează la fel ca fanii Barcelonei", a declarat Lionel Messi, potrivit presei sud-americane.
"Victoria cu Uruguay este importantă dacă batem și în Chile. Am putea face un pas uriaș către obiectivul calificării la Campionatul Mondial din 2014. Va fi greu în Chile, pentru că au o echipă bună și trebuie să câștige", a adăugat argentinianul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Argentina se află pe primul loc în grupa preliminară, cu 17 puncte.
Etichete: barcelona , suporteri , argentina , lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...