"Messi a fost lovit tare de COVID". Dezvăluirea care oferă o altă perspectivă neconvocării argentinianului
articol scris de Digi Sport27.01.2022, 12:28
Leo Messi (34 de ani) a evoluat într-o singură partidă pentru PSG, cu Reimes, scor 4-0, după ce a fost depistat pozitiv cu Covid-19 pe finalul anului 2021.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Starul de la PSG nu a fost convocat la meciurile echipei naționale a Argentinei care va juca două partide dificile, cu Chile și Columbia, în calificările pentru Cupa Mondială.
S-a crezut că este vorba doar despre o perioadă normală de odihnă pentru Leo. Precizările selecţionerului "pumelor" oferă însă o perspectivă nouă asupra simptomelor avute de fotbalist.
"Messi a fost lovit tare de COVID". Dezvăluirea care oferă o altă perspectivă neconvocării argentinianului
Lionel Scaloni, selecționerul Argentinei, a explicat motivul pentru care nu l-a convocat pe Messi, deși argentinianul a revenit pe teren cu câteva zile înaintea primului meci al selecționatei albiceleste.
Scaloni a dezvăluit la conferința de presă premergătoare partidei cu Chile că septuplul câștigător al Balonului de Aur i-a transmis că a fost foarte afectat după infectarea Covid-19 și are nevoie de mai mult timp de refacere pentru a fi la cel mai înalt nivel.
Astfel, selecționerul a decis să nu îl cheme pe Messi la echipa națională și să îl lase să își recapete forma alături de echipa sa de club.
”Bineînțeles că ne-am dori să îl avem pe Messi aici cu noi. Am discutat cu el și mi-a spus că a fost lovit tare de Covid. Este esențial pentru el să se facă bine. Acesta a fost motivul pentru care am decis că cea mai bună variantă a fost ca el să rămână la clubul său”, a declarat selecționerul Argentinei, potrivit Goal.
Messi va rata meciurile cu Chile și cu Columbia
Vestea este una proastă pentru Lionel Scaloni, dat fiind faptul că Argentina urmează să aibă două partide foarte dificile.
Mai întâi, Argentina va juca în Chile, pe 28 ianuarie, după care o să primească vizita Columbiei, pe 2 februarie.
Pentru Scaloni este un lucru îmbucurător că naționala sa stă bine în clasamentul pentru calificările la Campionatul Mondial, fiind pe locul 2, cu 29 de puncte, și un avans de 12 puncte față de locul 5, care ar duce la baraj.
Etichete: messi , argentina , cupa mondiala , lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...