Meci tensionat în Cupa Bulgariei. Dragoș Grigore a ratat un penalty și Ludogorets a fost eliminată de Levski Sofia
05.03.2020, 23:53Ludogorets Razgrad, echipa românilor Cosmin Moți, Dragoș Grigore și Claudiu Keșeru, a fost eliminată dramatic, la loviturile de departajare, de Levski Sofia, în sferturile Cupei Bulgariei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După 120 de minute de joc, a fost 0-0. Dragoș Grigore a avut șansa de a închide meciul, dar a ratat un penalty în minutul 90+5 al timpului regulamentar.
La loviturile de departajare, Grigore a marcat, la fel ca Moți, intrat pe teren în minutul 120. Din păcate, Ludogorets a pierdut cu 5-6 și a ratat calificarea în semifinale.
Dragoș Grigore, integralist. Moți a intrat special pentru penalty-uri
Dragoș Grigore a fost integralist, în timp ce Claudiu Keșeru a început partida ca titular, fiind înlocuit în minutul 80.
Lokomotiv Plovdiv, CSKA Sofia și Botev Plovdiv sunt celelalte trei semifinaliste din Cupa Bulgariei.
Ludogorets are însă mari speranțe că va cuceri un nou titlu. Echipa din Razgrad e lider, având șapte puncte peste următoarea clasată, precum și un meci în minus.
Etichete: dragos grigore , cosmin moti , ludogorets , claudiu keseru , levski sofia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...