Materazzi surprinde: l-a inclus pe Zidane în echipa sa ideală! Chivu face parte și el din 11-le italianului
13.11.2012, 18:22Fostul fotbalist Italian, Marco Materazzi, a oferit un interviu savuros presei din Peninsulă, pe parcursul căruia a abordat subiecte variate, de la Mourinho și Benitez, până la conflictul cu Zinedine Zindane și chiar a alcătuit un "prim 11" ideal în viziunea lui.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Inter în 2010, fostul fundaș îl atacă pe Rafael Benitez și îl consideră vinovat pentru că nu a știut să ducă mai departe munca extraordinară a lui Jose Mourinho.
"Când am aflat că Mourinho pleacă la Real i-am spus: <<Nenorocitule, mă lași cu Benitez.>> Și am avut dreptate. Nu mi-a mers deloc bine. Aveam puse deoparte ziare cu cele mai importante moment din cariera mea: Interul lui Mourinho și Italia lui Lippi. Benitez a vrut sa fie autoritar și mi le-a luat, însă în spatele acestei atitudini era un om care se temea și de propria umbră". a mărturisit Materazzi.
Italianul a alcătuit și o echipă ideală, în care l-a introdus pe românul Cristian Chivu. Cei doi au fost colegi în defensiva lui Inter timp de patru sezoane la Inter, în care au cunoscut cele mai mari satisfacții pe terenul de joc. Interesant este că în 11-le ideal, Materazzi l-a inclus și pe Zinedine Zidane, în pofida scandalului uriaș iscat după finala Campionatului Mondial din 2006.
Echipa ideală a lui Materazzi
Julio Cesar - Maicon, Cannavaro, Materazzi, Chivu - Gattuso, Stankovic, De Rossi – Cassano, Zidane - Eto'o.
În această formație nu sunt incluși nici Leo Messi și nici Cristiano Ronaldo, însă Materazzi ar mai fi vrut să își completeze echipa cu încă două rezerve: Zlatan Ibrahimovic și Mario Balotelli.
“Lui Ibra i-aș da nota 10 pentru tot ce a realizat, iar lui Mario i-aș da 11, pentru că e atât de tânăr, dar totodată decisiv în multe momente” a completat fostul fundaș italian.
El a vorbit și despre alegerea lui Zidane: "De ce l-am ales? E unul dintre primii cinci fotbaliști ai tuturor timpurilor. Are un loc special în inima mea. Nu mă gândesc la scandalul ce s-a produs atunci, ci îmi aduce aminte că am câștigat Cupa Mondială."
Etichete: jose mourinho , rafael benitez , zlatan ibrahimovic , champions league , cupa mondiala , inter milano , zinedine zidane , marco materazzi , cristian chivu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...