Video Marius Șumudică n-a scăpat de frica de avion. Declarație haioasă înainte de plecarea spre Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport28.01.2023, 08:03
Marius Șumudică (51 de ani), antrenorul celor de la Al-Raed, a plecat azi din România spre Arabia Saudită, după o minivacanță și a avut emoții din cauza faptului că în București chiar de azi și-a intrat iarna în drepturi depline.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Marius Șumudică n-a scăpat de frica de avion. Declarație haioasă înainte de plecarea spre Arabia Saudită
Înainte de a se îmbarca, carismaticul antrenor a comentat, în stilu-i personal, condițiile meteo din capitala României.
”Nu știu cum le prind eu p-astea (n.r. - condiții speciale de deplasare), n-am văzut în viața mea. Toată săptămâna, cât am stat, a fost ok, de mâine sau de poimâine, am văzut, va fi ok, dar când plec eu acum e vântul de 46 de km pe oră.
Îți dai seama ce ne dăm în teleguța aia, de zici că suntem la parcul de distracții și începem să ne dăm cu mașinuțele pe sus, pe acolo. Și să ne luăm și plăsuța ca să o avem aproape dacă ai mâncat ceva de dimineață să nu-ți vină ceva pe gât”, a spus, în stilu-i personal, Șumudică.
VIDEO cu Marius Șumudică despre zborul cu avionul spre Arabia Saudită
Cum a comentat Șumudică venirea lui Rădoi ca antrenor în Arabia Saudită + ce spune de Ronaldo
Altfel, Șumudică a vorbit, înainte de a pleca spre Arabia Saudită, printre altele, și despre noua provocare din cariera lui Mirel Rădoi (41 de ani), care a preluat-o de curând pe Al-Tai.
Până la duelul direct dintre Al-Raed şi Al-Tai, din aprilie, toţi ochii sunt pe Cristiano Ronaldo. Portughezul n-a marcat pentru liderul campionatului, Al-Nasr, decât în amicale.
”Eu când spuneam că nu e simplu în Saudia, râdea lumea prin România. Dar, impactul lui Cristiano Ronaldo cu lumea de aici a fost unul extraordinar.
Cei de acolo au vândut deja toate biletele și abonamentele până la sfârșitul anului, deci ridică nivelul foarte mult”, a spus Șumudică.
Legat de noul contract semnat de Rădoi, Șumudică a replicat: ”E foarte bine. În momentul în care mai vine un antrenor român, înseamnă că suntem apreciați”.
Etichete: marius sumudica , mirel radoi , al raed , sumudica al raed , al-tai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...