Maradona ar antrena gratis naţionala Argentinei: "Banii nu sunt o problemă pentru mine"
20.07.2016, 13:56Diego Maradona recunoaşte că îi lipseşte perioada în care era antrenor şi susţine că ar accepta să revină pe banca naţionalei Argentinei chiar şi gratis.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În vârstă de 55 de ani, Maradona este fără angajament din 2012, când a fost demis de la Al Wasl. Anterior, a pregătit naţionala "pumelor" între 2008 şi 2010, iar acum nu ar refuza să preia din nou conducerea tehnică a vicecampioanei mondiale.
Federaţia argentiniană este în căutarea unui selecţioner, după ce Gerardo Martino a demisionat de la cârma reprezentativei albiceleste, în urma eşecului suferit la penalty-uri în finala Copei America Centenario, în faţa naţionalei statului Chile.
"Diego Simeone nu a fost interesat din motive financiare, dar pentru mine banii nu sunt o problemă. Aş antrena echipa naţională gratis.
Mulţi cred că sunt un antrenor scump. Dar ce spuneţi despre Mourinho? Sau despre Ancelotti şi Simeone? Nu ştiu cât de scump sunt, în comparaţie cu ei", a declarat Maradona, la Fox Sports.
În acelaşi timp, cel care a condus naţionala Argentinei spre ultimul titlu mondial, în 1986, susţine că este nerăbdător să revină pe bancă, pentru că "îmi e dor să lucrez cu jucătorii şi să mă lupt cu jurnaliştii".
Etichete: argentina , diego maradona , copa america , gerardo martino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...