Lucescu, mai tare ca Pellegrini! Obiectivul la Zenit: ”Să fie în primele 10 cluburi din Europa”
24.05.2016, 11:49Mircea Lucescu, care în iulie va împlini 71 de ani, a devenit noul antrenor al celor de la Zenit Sankt Petersburg, după ce luni a semnat un contract valabil pe trei sezoane.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Arcadie Zaporojanu, impresarul care l-a reprezentat pe tehnicianul român în negocierile cu oficialii grupării ruse, a spus, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Matinal”, care a fost rivalul lui ”Il Luce” pe banca tehnică a lui Zenit.
”S-a terminat luni seara târziu, pe un yacht, la Sankt Petersburg. Este primul antrenor care a semnat într-o astfel de ambianță, pentru că șefii lui Zenit au dorit astfel să iasă din tipare cu ceilalți antrenori pe care i-au avut din Europa.
Înainte de a semna, nea Mircea a fost impresionat de condiții. Cea mai mare impresie a lăsat-o noul stadion cu o capacitate de 68.000 de locuri, care va fi inaugurat anul acesta, pe care se va desfășura și semifinala Campionatului Mondial din 2018. Este ceva magnific, cu gazonul care se scoate în afară pentru a lua o gură de aer, precum și cu multe altele. Și baza de pregătire va fi una ultramodernă, tot în vederea Mondialului de peste doi ani.
Obiectivul lui Aleksey Miller, omul numărul 1 de la Zenit, pe care Mircea Lucescu l-a agreat, este ca Zenit să fie în primele 10 cluburi din Europa. Pe 2 sau 3 iunie va fi prezentarea oficială”, a spus Zaporojanu pentru Digi Sport
Chestionat care au mai fost antrenorii care s-au aflat în vederile celor de la Zenit, Arcadie Zaporojanu a replicat:
”A mai fost vorba despre Pellegrini, dar nea Mircea a avut un atuu în plus mai ales că știe foarte bine limba rusă. Titlul de campioană nu este atât de obișnuit la Zenit, cum era la Donețk pentru Șahtior, așa că Miller vrea neapărat și astfel de trofee”, a mai spus Zaporojanu la ”Digi Sport Matinal”.
Etichete: mircea lucescu , lucescu , zenit , lucescu obiective zenit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...