Leo Messi a cucerit America! Argentinianul a caștigat Cupa Ligii alături de Inter Miami
articol scris de Digi Sport20.08.2023, 08:08
Inter Miami a câștigat primul trofeu din istoria clubului, după ce a învins-o pe Nashville, scor 10-9 la loviturile de departajare, în finala Cupei Ligii.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Artizanul victoriei a fost chiar Lionel Messi (36 de ani), care a fost numit și MVP-ul partidei.
Inter Miami a câștigat Cupa Ligii
Inter Miami a început mult mai bine partida, iar Leo Messi a deschis scorul în minutul 23 cu un șut spectaculos de la marginea careului.
Nashville nu s-a lăsat și a trimis partida în prelungiri, după ce în cea de-a doua repriză a reușit să egaleze prin Fafa Picault.
Cupa Ligii s-a decis la loteria penalty-urilor, acolo unde Leo Messi a deschis balul o lovitură de la 11 metri executată perfect.
Cele două formații au mers cap la cap până la a 11-a serie de penalty-uri, acolo unde Callender a marcat pentru Inter Miami, iar Panicco a ratat pentru Nashville.
La finalul partidei, Leo Messi a fost desemnat ”cel mai bun jucător al turneului”, dar a primit și titlul de golgheter, după ce a marcat nu mai puțin de 10 goluri.
Galerie Foto
Leo Messi, reacție sinceră după ce a fost întrebat despre Balonul de Aur 2023
Leo Messi, septuplul câștigător al Balonului de Aur, este printre favoriții trofeului și în 2023, după ce a câștigat Campionatul Mondial din Qatar.
Messi a câștigat Campionatul Mondial cu Argentina și se luptă pentru cel mai important trofeu individual cu Erling Haaland (23 ani) și Kevin De Bruyne (32 ani). Totuși, superstarul argentinian nu se gândește la cucerirea trofeului.
Leo Messi se bucură de perioada pe care o petrece în America, unde face spectacol în tricoul lui Inter Miami.
"După ce am câștigat Cupa Mondială, care era singurul lucru care îmi lipsea, nu mă mai gândesc la Balonul de Aur.
Cupa Mondială e cel mai important trofeu, iar acum mă bucur de moment. Nu mă gândesc la Balonul de Aur. Dacă îl câștig, va fi frumos. Dacă nu, nu se va întâmpla nimic", a declarat Leo Messi, citat de Mirror.
- 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019, 2021 sunt anii în care Leo Messi a cucerit Balonul de Aur
Etichete: leo messi , mls , inter miami , leagues cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...