Ladislau Boloni a fost sunat de avocat, după ce l-a comparat pe Cristiano Ronaldo cu Eusebio: ”Ești nebun?”
articol scris de Digi Sport01.12.2022, 13:29
Antrenorul român Ladislau Boloni (69 de ani) a povestit un episod ce l-a avut ca subiect principal al discuției pe starul portughez Cristiano Ronaldo (37 de ani).
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Se întâmpla în urmă cu 20 de ani, imediat după ce Cristiano Ronaldo reușea să marcheze primele sale goluri la seniori. O ”dublă” în victoria lui Sporting, scor 3-0, contra celor de la Moreirense.
Ladislau Boloni, privit cu scepticism la început
Imediat după acel meci, Ladislau Boloni a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Cristiano Ronaldo și a anunțat că tânărul fotbalist are potențialul de a-l depăși pe legendarul Eusebio, considerat până atunci cel mai mare fotbalist portughez din istorie.
La scurt timp după acea declarație, Ladislau Boloni a primit un telefon din partea avocatului său, portughez, care l-a acuzat de ”blasfemie”
”Ronaldo avea ceea ce știm deja: putere, explozie, viteză, tehnică. Primul său gol la Sporting a fost marcă înregistrată. Am prezis că va fi mai bun decât Eusebio, apoi, am primit un telefon de la avocatul meu.
Mi-a zis: `Ești nebun? Eusebio este precum Amalia Rodrigues, regina fado-ului (n.r. - un gen muzical portughez). Eusebio este regele fotbalului. Cum să-l compari pe Eusebio cu un copil?`
Am spus: `Da. Dacă nu vor fi probleme, acest copil îl va depăși pe Eusebio`”, a povestit acum Ladislau Boloni, pentru RMC Sport 1, confom record.pt.
Ladislau Boloni l-a promovat pe Cristiano Ronaldo la seniori
Cristiano Ronaldo a fost promovat la prima echipă a lui Sporting Lisabona chiar de Ladislau Boloni. A fost primul jucător care nu împlinise 16 ani, dar care jucase pentru Sporting la toate cele patru echipe de juniori și tineret într-un singur sezon: U16, U17, U18 și echipa a doua.
Debutul la seniori a venit pe 29 septembrie 2002, într-un duel cu Braga, din campionat, la 17 ani și opt luni.
În august 2003, Sporting nu a mai avut de ales și și-a vândut ”bijuteria” la Manchester United, în schimbul a 19 milioane de euro.
Etichete: cristiano ronaldo , boloni , sporting , eusebio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...