L-a antrenat pe Dennis Man opt luni la Parma și a dat verdictul
articol scris de Digi Sport25.12.2023, 20:28
Dennis Man (25 de ani) se află în cel mai bun moment al carierei din Italia și a contribuit mult la urcarea Parmei pe primul loc în Serie B.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul fotbalist al FCSB-ului a fost lăudat recent de colegii de la Parma, dar și de Roberto Breda, antrenorul Ternanei, echipă împotriva căreia a dat un gol și două assist-uri. Acum, și Giuseppe Iachini, fostul tehnician al Parmei, a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Dennis Man.
Giuseppe Iachini: ”Pot vorbi doar de bine despre Dennis Man”
”Am fost foarte mulțumit de modul în care am lucrat cu Man. El venea după o perioadă complicată, cu destule meciuri în care a rămas pe banca de rezerve. Din păcate, nu am putut lucra și cu Mihăilă, care era accidentat și după a fost împrumutat la Atalanta.
Man e un băiat care mi-a oferit multe satisfacții. Am și vrut să-l premiez și i-am oferit banderola de căpitan.
După ce am lucrat cu el, pot vorbi doar de bine despre Dennis Man. A jucat foarte bine, chiar dacă a trebuit să se adapteze sistemului 3-5-2 pe care l-am jucat.
Dennis s-a arătat imediat disponibil, a fost foarte aproape de gol în multe momente, uneori a avut ghinion. A arătat o mare disponibilitate și a avut prestații foarte bune”, a spus Giuseppe Iachini, care a părăsit-o pe Parma în mai 2022, după un mandat de opt luni, citat de Parma Live.
Dennis Man, nouă goluri și patru assist-uri în acest sezon
Parma este lider în Serie B și pare cel mai aproape de promovarea în prima ligă de la momentul retrogradării încoace, iar un mare merit îl are Dennis Man.
În cele 17 meciuri jucate de Dennis Man în acest sezon în toate competițiile, românul a reușit să marcheze de nouă ori și să dea patru pase decisive.
Etichete: parma , giuseppe iachini , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...