Klopp și Dortmund, două dintre "fantomele" din cariera lui Guardiola. Bilanțul formidabil al antrenorului
14.08.2014, 19:04Bayern Munchen a început acest sezon la fel cum o făcea în urmă cu un an de zile: bavarezii au fost învinși de Borussia Dortmund în Supercupa Germaniei.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Dacă în 2013 fația lui Klopp se impunea cu 4-2, de această dată, victoria le-a aparținut tot la două goluri diferență (2-0 DETALII ȘI VIDEO AICI).
Pentru Pep Guardiola a fost abia a opta competiție la care a luat startul ca antrenor și nu a reușit să se impună! În totalul celor 26 de competiții la care a participat, antrenorul catalan a cucerit nu mai puțin de 18 trofee cu Barcelona și Bayern.
În topul antrenorilor care l-au oprit din cursa pentru cele mai multe trofee sunt Jose Mourinho (3) și Jurgen Klopp (2). Ceilalți trei tehnicieni sunt Ancelotti, Manolo Jimenez și Di Matteo.
Din totalul celor 97 de rivale pe care le-a înfruntat Guardiola, doar două îl conduc la capitolul meciuri directe: Dortmund (2 victorii-0 egaluri-3 înfrângeri) și Chelsea (0-4-1).
Luat în parte ca meciuri, doar Real Madrid l-a învins de mai multe ori pe antrenorul Guardiola decât Borussia Dortmund. În urma dublei victorii din semifinalele UCL din sezonul trecut, formația blanco a ajuns la 4 succese obținute în fața lui Pep, în timp ce Dortmund are 3 (cele două Supercupe ale Germaniei și meciul din finalul sezonului trecut din Bundesliga, când Bayern era deja campioană).
Sursa foto: n-tv.de
Etichete: pep guardiola , jurgen klopp , record guardiola , dortmund bayern 2-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...