Surpriză de proporţii: Iniesta nu mai ajunge în China!
08.05.2018, 09:52Andres Iniesta (33 de ani) nu va mai ajunge în China, după ce conducerea clubului Chongqing Lifan a infirmat transferul mijlocaşului de 33 de ani. Presa din Spania notează acum că starul Barcelonei va ajunge în Asia, însă destinaţia este prima ligă din Japonia.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Chinezii au făcut anunțul printr-un comunicat oficial în care se precizează trei puncte. Primul se referă la faptul că politica financiară a fotbalului chinez, impusă de federaţie, după transferurile pe sume ameţitoare făcute de cluburi până acum, este foarte importantă la Chongqing şi ea va fi respectată. Al doilea pune accent pe creşterea unor tineri de valoare în cadrul Academiei clubului şi al treilea la relaţia cu Iniesta.
"În ceea ce priveşte transferul lui Andres Iniesta, clubul poate confirma că nu va face investiţii iraţionale. Nu ne vom pune împotriva dorinţei Federaţiei şi a regulilor privind banii cheltuiţi. De asemenea, nu vrem să dăm peste cap piaţa chineză. Am putea colabora cu Andres Iniesta, dar nu va veni la noi ca jucător", este poziţia chinezilor.
Australia sau Japonia
După acest anunț, Cadena SER a anunțat că Andres Iniesta va semna la sfârşitul sezonului cu Vissel Kobe, formaţie deţinută de Hiroshi Mikitani, preşedintele Rakuten, unul dintre sponsorii formaţiei de pe “Camp Nou”. În Japonia, internaţionalul spaniol ar urma să câştige 25 de milioane de euro pe sezon.
Andres Iniesta nu este singurul campion mondial care va juca pentru formaţia din Japonia. Lukas Podolski evoluează de un an pentru Vissel Kobe, unde a marcat cinci goluri în cele 18 meciuri jucate în sezonul trecut din J1 League. În actuala stagiune, formaţia antrenată de Takayuki Yoshida ocupă locul zece în prima ligă niponă.
În replică, ediţia online a cotidianului Sport, unul dintre ziarele apropiate de Barcelona, a înaintat altă posibilitate pentru viitorul mijlocaşului de legendă. Aici vorbim despre campionatul Australiei, jucătorul preferând viaţa liniştită dintr-o societate cu un nivel ridicat de trai, fiind atras de ideea de a pune umărul, ca Del Piero sau David Villa în trecut, la expansiunea unei ligi aflate în dezvoltare.
CITEȘTE ȘI: Iniesta, după ultimul El Clasico din carieră: "Am încercat să savurez acest meci"
Andres Iniesta părăseşte Barcelona după ce a realizat în acest sezon eventul Cupă - campionat. Căpitanul catalanilor va părăsi Barcelona după 22 de ani. Se află la Academia catalanilor de la vârsta de 12 ani, iar pe 11 mai va împlini 34 de ani.
Mijlocaşul spaniol a cucerit 32 de trofee cu Barcelona: patru Ligi ale Campionilor, nouă titluri, şase Cupe, şapte Supercupe ale Spaniei, trei Supercupe ale Europei şi trei Campionate Mondiale ale cluburilor. Acestora li se va adăuga şi un nou titlu în Primera Division.
"Don Andres" a câştigat şi două titluri europene, în 2008 şi 2012, şi unul mondial, în 2010, cu Spania.
Etichete: japonia , fc barcelona , china , oferte , australia , andres iniesta , destinatii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...