Video Gestul de mare campion făcut de Messi, după ce a văzut că un copil a fost luat pe sus de bodyguarzi
26.12.2017, 12:33Leo Messi nu este doar un mare fotbalist, ci și un om deosebit în afara terenului, lucru demonstrat de atâtea ori. De Crăciun a devenit viral un material video difuzat de cei de la BBC. Convocat la naționala Argentinei, starul Barcelonei a fost ovaționat la intrarea în hotel, iar un puști și-a îndeplinit visul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Copilul a încercat să ajungă la Messi, însă forțele de ordine nu l-au lăsat să se apropie de vedeta Barcelonei și l-au îndepărtat din zonă, iar puștiul a început să plângă.
Messi a urmărit scena și le-a cerut agenților de securitate să-l cheme înapoi pe copil. Leo a făcut poze cu acesta și cei doi au stat puțin de vorbă, gestul de mare campion al argentinianului fiind apreciat de toată lumea.
Anul trecut, Messi a profitat de turneul Barcelonei în Qatar pentru a-l întâlni pe copilul care a impresionat o lume întreagă la începutul lui 2016, după ce a fost fotografiat purtând o pungă de plastic în culorile bleu și alb, pe spatele căreia fratele său a scris numele lui Messi și numărul 10.
Jucătorul Barcelonei are șanse mari să fie jucătorul cu cele mai multe goluri marcate în 2017, în primele 5 ligi din Europa.
Argentinianul va încheia anul cu 54 de goluri marcate, în timp ce Ronaldo, Lewandowski și Cavani rămân cu 53 de reușite. Messi mai poate fi depășit doar de Harry Kane. Tot cu 53 de goluri, englezul mai are însă un meci de jucat în acest an, cu Southampton.
Etichete: messi barcelona , messi argentina , messi copil
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...