În vara anului 2021 făcea stop cardiac, iar acum este pe val! Eriksen: "Sunt incredibil de mândru pentru ultimele luni"
articol scris de Digi Sport27.09.2022, 07:57
Christian Eriksen (30 de ani) traversează un moment foarte bun la Manchester United, dar și la naționala Danemarcei, iar fotbalistul spune că a rămas surprins de felul în care au evoluat lucrurile în decurs de un an.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În vara anului 2021 făcea stop cardiac, iar acum este pe val! Eriksen: "Sunt incredibil de mândru pentru ultimele luni"
Revenit pe terenul de joc la începutul anului 2022, la Brentford, Eriksen și-a recăpătat rapid forma bună, iar evoluțiile sale i-au făcut pe cei de la Manchester United să îl transfere. Mai mult, mijlocașul danez impresionează sub comanda lui Erik ten Hag și a fost ales jucătorul lunii pe Old Trafford, dar și la naționala țării sale.
Aceste lucruri l-au surprins până și pe Chrstian Eriksen, care a recunoscut că nu se aștepta să mai revină vreodată la cel mai înalt nivel.
"Sunt foarte surprins că totul a evoluat atât de repede. Mă gândesc unde eram în septembrie, anul trecut. Fără fotbal, fără a ști ce se va întâmpla cu mine. Într-un fel, e emoționant. Și sunt incredibil de mândru pentru ultimele luni", a spus Eriksen.
Ce spunea Christian Eriksen în momentul în care a revenit în fotbal
Eriksen s-a prăbuşit pe gazon în timpul meciului Danemarca - Finlanda, disputat pe 12 iunie. Danezul a fost resuscitat pe teren, înainte de a fi transportat la spital. Ulterior, fotbalistului i s-a montat un defibrilator cardiac, care are rolul de a monitoriza mișcările inimii.
"În primele luni, nu puteam să fac aproape nimic. Trebuie să te vindeci şi să aştepţi ca totul să revină la normal. (...) Doar în ultimele patru luni programul de recuperare a început cu adevărat.
Am atins din nou mingea, m-am întors pe un teren de fotbal, să simt mirosul ierbii, să pun din nou ghetele de fotbal şi totul revine treptat, entuziasmul la ideea de a juca meciuri, de a fi pe stadion, de a face parte dintr-o echipă.
Stau foarte bine în ce priveşte condiţia fizică şi forţa. Trebuie doar să regăsesc atingerea mingii specifică fotbalului. (...) Mă simt foarte bine şi vom vedea cum suport antrenamentul şi cum reacţionează corpul", spunea Eriksen, în momentul în care a semnat cu Brentford.
Etichete: manchester united , danemarca , eriksen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...