Video Imagini impresionante! Schweinsteiger a fost așteptat de sute de fani la sosirea în Chicago
29.03.2017, 19:21Bastian Schweinsteiger a sosit în noaptea trecută în Statele Unite ale Americii, acolo unde va îmbrăca tricoul celor de la Chicago Fire. Fostul mijlocaș al lui Manchester United a fost primit ca un advărat erou de către fanii noii sale echipe, care s-au strâns în număr mare noaptea trecută la aeroportul O’Hare International.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Peste 500 de fani ai lui Chicago Fire înarmați cu tobe, fulare și tricouri cu numele mijlocașului german au luat cu asalt aeroportul unde și-a făcut apariția Bastian Schweinsteiger. Zâmbitor și impresionat în același timp, fostul internațional german a acordat autografe și s-a pozat alături de fanii care i-au strigat numele.
Schweinsteiger (32 de ani) a plecat liber de contract de pe Old Trafford și a semnat zilele trecute cu formația din MLS. Înțelegerea pe care a semnat-o cu Chicago Fire este valabilă până în decembrie 2017 și are o opțiune de prelungire pe 12 luni. Va încasa aproximativ 3,8 milioane de euro până la finalul anului, potrivit englezilor de la The Sun.
În acest sezon, Schweinsteiger nu a jucat niciun minut în campionatul Angliei. Are, în schimb, două apariții în Cupa Angliei (102 minute în total), una în Cupa Ligii (4 minute) și una în Europa League (28 de minute).
La finalul anului 2016, de la Chicago Fire a plecat mijlocașul român Răzvan Cociș (34 de ani, 50 de meciuri și două goluri la naționala României). Fostul internațional a adunat 66 de meciuri și 7 goluri în 3 ani pentru gruparea din Chicago.
Etichete: bastian schweinsteiger , schweinsteiger sosire chicago , fani chicago schweinsteiger
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...