Gică Hagi îi ”înțeapă” pe cei de la Genk: ”Până acum n-a ținut de Ianis!” Întâmplarea uluitoare de la meciul cu Spania
03.02.2020, 10:41Gică Hagi a reacționat pentru prima dată după ce fiul său, Ianis, a ajuns în Scoția, la Rangers. ”Regele” spune că e rândul lui Ianis Hagi să vorbească și totodată a povestit o întâmplare care l-a făcut mândru.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Am fost în tribune și am martori. La meciul cu Spania i-am dat un autograf unui copil. El a zis că a luat autograf de la tatăl lui Ianis. Atât vă zic! Îl aveți acum, e al vostru! Vorbiți cu el. El trebuie să facă, el trebuie să vorbească”, a declarat Hagi Senior, într-o conferință de presă.
Gică Hagi: ”Când a ținut de el, a fost printre cei mai buni!”
Gică Hagi a mai spus că ce s-a întâmplat până acum cu Ianis, care nu a mai prins echipa la Genk, nu a depins de fotbalistul în vârstă de 21 de ani.
”Eu trebuie să vorbesc mai puțin, să fiu în linia a doua. Să mă uit la el și să mă bucur de fotbalul lui și de cariera pe care o va avea. Are o creștere foarte mare, multe performanțe.
Ce a fost nu a ținut de el. Când a jucat și a ținut de el, a demonstrat că a fost unul dintre cei mai buni”, a adăugat ”Regele”.
Ianis Hagi, remarcat de comentatorii scoțieni la debut
Ianis Hagi a fost împrumutat de Genk la Rangers, unde e pregătit de legendarul Steven Gerrard. Hagi Jr. ar putea fi cumpărat definitiv de ”The Gers”, pentru 5 milioane de euro, în caz că va confirma pe Ibrox.
Ianis a debutat deja la Rangers. A jucat 13 minute în jocul cu Aberdeen, terminat 0-0. Comentatorii scoțieni l-au lăudat. ”Ai văzut? Ai spune că e dreptaci, dar n-are deloc probleme când îi vine mingea pe piciorul stâng”, a spus unul dintre ei în timpul transmisiunii live.
Etichete: gica hagi , rangers , ianis hagi , ianis rangers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...