Cum prezintă jurnaliștii de la BBC transferul lui Ianis Hagi la Rangers: ”Fiul marelui jucător al Barcelonei și al lui Real”
31.01.2020, 10:35Ianis Hagi (21 de ani) a ajuns la Glasgow și urmează să fie prezentat la Rangers. Genk, clubul de care aparține, îl va împrumuta pe internaționalul român în Scoția până la finalul acestui sezon.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Jurnaliștii de la BBC au scris despre transferul lui Ianis Hagi la Glasgow și nu au uitat de marele cluburi la care a jucat tatăl său, Gheorghe Hagi.
”Fiul celui mai bun jucător din istoria României”
”Fiul de 21 de ani al marelui jucător al Barcelonei și al lui Real Madrid, cunoscut ca cel mai bun jucător din istoria României.
Antrenorul Steven Gerrard a fost ocupat să-și definitiveze echipa în această lună. Hagi a venit în Scoția joi pentru a concretiza transferul care va avea loc vineri”, scriu jurnaliștii de la BBC.
O nouă aventură pentru Ianis Hagi
Transferat de Genk pentru 4 milioane de euro în vara lui 2019, fiul lui Gică Hagi a avut o perioadă grea în Belgia. A fost mai mult rezervă, iar la ultima partidă nu a prins nici măcar lotul.
În total, Ianis Hagi a strâns 19 apariții pentru Genk. A marcat trei goluri și a oferit patru assist-uri, acumulând 718 minute pe teren. Internaționalul român, care a mai evoluat la Viitorul Constanța și Fiorentina, are contract cu Genk până în vara lui 2024.
Rangers ocupă locul 2 în Scoția, cu 56 de puncte, la cinci lungimi de liderul Celtic, dar cu un meci mai puțin disputat. Rangers se va duela cu Braga în 16-imile Europa League. "Ursuleții" au terminat pe locul 2 în Grupa G, peste Young Boys Berna și Feyenoord. Meciurile din Europa League pot fi urmărite în direct pe canalele Digi Sport.
Etichete: glasgow rangers , ianis hagi , genk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministerul Apărării de la Londra a anunţat vineri că a mobilizat avioane de luptă din flota sa după...