Gerald Asamoah a revenit la Schalke. Va avea un dublu rol: pe teren și în birouri
16.07.2013, 21:34La 34 de ani, Gerald Asamoah a revenit la Schalke 04, club care i-a oferit cele mai mari satisfacții din carieră și pentru care a evoluat între 1999 și 2010.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În sezonul trecut, Asamoah a fost împrumutat la Greuther Furth, cu care a retrogradat din Bundesliga. Atacantul este pregătit acum pentru o nouă provocare, urmând să aibă un dublu rol la Schalke: rămâne pe teren și va juca la echipa a doua, însă va face parte și din departamentul de marketing al clubului.
"Am avut nevoie de un atacant la echipa a doua și Gerald ne-ar putea ajuta", a explicat directorul sportiv al lui Schalke, Horst Heldt.
În cazul în care Schalke s-ar confrunta cu probleme mari în compartimentul ofensiv, Asamoah ar putea reprezenta o soluție chiar pentru prima echipă. Vârful născut în Ghana a explicat însă amuzat că ar fi util mai degrabă pentru partidele de caritate.
Pe lângă Schalke și Furth, Asamoah a mai evoluat în cariera sa la Hannover 96 (club care l-a și format) și St. Pauli.
279 este numărul meciurilor pe care Asamoah le-a jucat pentru Schalke, în Bundesliga
44 este numărul golurilor marcate de Asamoah pentru Schalke, în Bundesliga
43 este numărul partidelor în care Asamoah a evoluat pentru reprezentativa Germaniei. El a fost în lot la Mondialele din 2002 și 2006.
Etichete: asamoah goluri , asamoah bundesliga , asamoah schalke , asamoah furth , asamoah germania , asamoah st pauli , asamoah heldt , asamoah marketing
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...