Gabi Torje, gol după gol la Genclerbirligi. Turcii l-au pus căpitan, iar echipa a câștigat la scor
articol scris de Digi Sport21.01.2023, 17:45
Gabriel Torje (33 de ani) a marcat un gol pentru Genclerbirligi, sâmbătă, în victoria de pe teren propriu contra celor de la Boluspor, scor 5-1 (3-0), într-un joc din etapa a 21-a a ligii secunde din Turcia.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Pentru acest meci, mijlocașul român a fost recompensat de turci cu banderola de căpitan.
Gabi Torje, două goluri în două meciuri la Genclerbirligi
Banderola i-a purtat noroc lui Gabriel Torje, care a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, dar și echipei Genclerbirligi, care a bifat doar a doua victorie din acest campionat, în 20 de jocuri disputate.
Fotbalistul român a punctat în minutul 34, cu un șut de la 11 metri, pe jos, printre fundașii adverși. Apoi a contribuit decisiv la golul trei, marcat de Demir. Acesta a pasat inteligent pe culoar, Demir a pătruns, a profitat și de o respingere nefericită a portarului, mingea a rămas la el și a punctat în poarta goală.
- Pentru Gabriel Torje este a doua partidă în tricoul celor de la Genclerbirligi și a doua reușită.
În urma acestei victorii, șansele lui Gencler de a se salva de la retrogradare au crescut considerabil.
Echipa rămâne pe ultima poziție, cu 10 puncte adunate în 20 de jocuri, dar distanța până la un loc sigur - locul 15, a scăzut la doar opt puncte.
Încrederea celor de la Gencler a atins cote înalte după acest succes, venit împotriva unei formații, Boluspor, care se află în lupta pentru promovarea în Super Lig.
Etichete: turcia , gabi torje , genclerbirligi , boluspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...