Galerie Foto Fotbaliștii și mașinile lor: de câte minute au avut nevoie să joace pentru a le achita
01.06.2017, 15:07Cristiano Ronaldo a trebuit să joace fotbal peste cinci ore ca să-și achite bolidul Bugatti Veyron, în timp ce Jesus Navas a avut nevoie de doar 11 minute pentru Nissanul Micra pe care îl conduce. În același timp, Carlos Tevez și-a amortizat investiția în ”monstrosul” Porsche Panamera Turbo S în doar 11 minute, datorită banilor încasați de la chinezi, iar Lionel Messi își poate permite aproape trei Ferrari F430 Spiders la fiecare 90 de minute jucate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fotbaliștii de elită nu au fost niciodată mai bogați decât sunt în prezent. Salariile continuă să crească într-un ritm rapid, iar cu banii încasați mulți dintre ei găsesc să investească în supermașini. Un studiu realizat de cei de la Carspring a descoperit că și cele mai rapide si mai luxoase mașini din lume cu greu reușesc să lase o adâncitură în conturile fotbaliștilor. Acoperind primele cinci ligi din Europa, dar și bogatul campionat din China, cei de la Carspring s-au folosit de informațiile publice privind mașinile și salariile anuale ale fiecăruia dintre ei, cu excepția primelor și bonusurilor încasate. Aceștia au calculat exact cât de mult timp petrec jucătorii pe teren pentru ca să-și achite mașinile.
Lista completă de 256 de jucători include unele dintre cele mai mari nume și cele mai scumpe mașini din lume. Cristiano Ronaldo, considerat ca fiind cel mai bun jucător de pe planetă în acest moment, are de altfel și cea mai scumpă mașină dintre toți: un Bugatti Veyron Grand Sport Vitesse, de 1,8 milioane de lire sterline, pentru care a trebuit să joace 5 ore, 15 minute și 20 de secunde. În mod similar, starul Barcelonei, Lionel Messi, a optat pentru uimitorul Ferrari Spider F430. Aceasta este mult mai lent decât ”înnebunitorul” Bugatti și estimat la 173.000 de lire sterline, argentinianul a avut nevoie de doar 31 de minute și 32 de secunde de jucat fotbal pentru a-și achiziționa bolidul. Din top fac parte și fotbaliști care își câștigă existența în China, cum ar fi Graziano Pelle, care a trebuit să joace aproximativ 20 de minute ca să-și cumpere un Morgan Aero 8 pentru suma de 92,610 de lire sterline.
La polul opus, Jesus Navas, care a jucat 256 de meciuri pentru Manchester City, a optat să conducă mult mai umilul Nissan Micra, care are un preț rezonabil de 11.800 de lire sterline. Navas a câștigat suficient de mult sezonul trecut pentru a cumpăra de la constructorul japonez câte o mașină la doar 11 minute și 17 secunde. Carlos Tevez este aproape în spatele spaniolului, cu 11 minute și 35 de secunde, dar pentru un model de mașină total diferit. Argentinianul, renumit pentru incredibilul său salariu de 635.000 de lire sterline câștigat săptămânal la Shanghai Shenhua, conduce un Porsche Panamera Turbo S, în valoare de 115.100 lire sterline.
Din Top 10 fotbaliști care trebuie să alerge cel mai puțin pentru o mașină mai fac parte N'Golo Kante (Mini Cooper SD - 00:12:58), Fernando Llorente (Fiat Punto, 00:13:52), Axel Witsel (Cadillac Escalade, 00:15:31), Benedikt Howedes (VW Beetle Cabrio, 00:15:52), Andre Schurrle (Jeep Wrangler Sahara 00:18:37), Odion Ighalo (BMW X6, 00:19:11), Gianluigi Buffon (Fiat 500, 00:19:48) și Graziano Pelle (Morgan Aero 8, 00:19:58).
Galerie Foto
Etichete: messi , ferrari , ronaldo , jesus navas , top , bugatti , veyron , nissan micra , 256
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...