Florin Niță, OUT de la Pardubice! Românul nu a acceptat contractul propus de cehi
articol scris de Digi Sport17.06.2023, 16:27
Florin Niță (35 de ani) are un viitor incert în momentul de față, după ce și-a încheiat contractul cu Sparta Praga și a refuzat să continue la Pardubice, club pentru care a evoluat sub formă de împrumut în ultimele luni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Florin Niță, OUT de la Pardubice! Românul nu a acceptat contractul propus de cehi
După ce și-a relansat cariera la Pardubice, Florin Niță a primit o ofertă de a rămâne la echipa care a evitat pe ultima sută de metri retrogradarea în eșalonul secund. Cu toate acestea, internaționalul român a refuzat propunerea clubului, chiar dacă oficialii formației au făcut mari eforturi să îl păstreze și i-au oferit un contract peste medie.
"Am vrut să-l păstrăm pe Florin, așa că am făcut niște pași. I-am oferit condiții peste cele standard. Până la urmă, nu am fost de acord și pleacă. Merită să fie mulțumit pentru ceea ce a realizat sa în echipa noastră. Ne-a ajutat foarte mult”, a spus Vit Zavrel, directorul sportiv al FK Pardubice.
Două opțiuni pentru Florin Niță după despărțirea de Sparta Praga
După încheierea contractului cu Sparta Praga și refuzul de a mai continua la Pardubice, portarul român are două opțiuni în acest moment.
Florin Niță ar mai avea posibilitatea de a reveni în România sau de a semna cu Slovan Bratislava, precizează presa din Cehia.
- 300.000 de euro este cota de piață a lui Florin Niță, potrivit Transfermarkt
O problemă care stă însă în calea unei mutări a lui Florin Niță este reprezentată de salariul românului. În perioada petrecută la Sparta Praga, portarul încasa aproximativ 35.000 de euro lunar, o sumă pe care nu multe formații o pot plăti.
Etichete: cehia , florin nita , pardubice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...