FIFA revoluționează fotbalul! După regula ofsaidului, mai pregătește o schimbare importantă
articol scris de Digi Sport04.07.2023, 08:18
În urmă cu câteva zile, a apărut informația potrivit căreia Arsene Wenger (73 de ani), fostul antrenor al lui Arsenal, care lucrează acum în cadrul Departamentului de Dezvoltare a Fotbalului de la FIFA, a propus modificarea regulii ofsaidului, iar forul mondial e gata să implementeze ideea francezului.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marca susține că n-ar fi singura schimbare pe care FIFA o va face în regulamentul jocului.
Arbitrul va contoriza timpul în care jucătorii celebrează golurile
Jurnaliștii iberici, citați de Madrid Xtra, au dezvăluit că fiecare secundă în care un jucător se bucură după gol va fi contorizată și adăugată la timpul suplimentar a reprizei respective.
Acest lucru se va întâmpla pentru a crește numărul efectiv de minute jucate. În acest sens, la Campionatul Mondial din Qatar, forul internațional le-a dat directive clare arbitrilor și am putut vedea partide cu 10, 12 sau chiar 14 minute de prelungire.
”Vrem să evităm meciurile cu 42, 43, 44 minute de joc efectiv. Deci, timpii de înlocuiri, penalizări, celebrări, intervenții medicale sau VAR, vor trebuie compensate”, a spus atunci Pierluigi Collina.
FIFA schimbă regula ofsaidului, la propunerea lui Arsene Wenger
Până acum, un jucător era semnalizat în ofsaid dacă, în momentul în care un coechipier îi trimitea balonul, orice parte a corpului său cu care poate înscrie era mai aproape de linia porții adverse decât ultimul fotbalist al echipei aflate în apărare, în afară de portar.
Odată cu VAR-ul și sistemul semi-automat de semnalizare a ofsaidului au existat situații în care câțiva centimetri au fost de ajuns pentru a se anula goluri importante din cauza poziției în afara jocului a marcatorului.
Propunerea lui Wenger prevede ca tușierul să ridice fanionul pentru ofsaid doar în momentul în care atacantul este cu toată suprafața corpului în fața fundașului, nu doar cu o parte, ceea ce avantajează jucătorii aflați în ofensivă.
Noua regulă se va implementa la unele jocuri din Olanda, Italia și Suedia, iar dacă se va dovedi un succes, ideea lui Arsene Wenger se va aplica la nivel global și va schimba fotbalul.
Ilie Dumitrescu și Florin Prunea au comentat schimbarea regulii ofsaidului: ”Mai multă claritate” / ”Era frustrant”
Schimbarea a fost salutată de foștii internaționali Florin Prunea și Ilie Dumitrescu. Cei doi consideră că spectaculozitatea partidelor de fotbal va crește, însă fostul portar a tras și un semnal de alarmă.
Prunea susține că noua regulă îi va pune la grea încercare pe tușieri, mai ales în competițiile în care nu există sistemul VAR.
”Cred că aduce mai multe claritate, nu vor mai fi atât de multe polemici. Bineînțeles, dacă există VAR. Cu siguranță (n.r.- va fi mult mai greu pentru asistenți). Dacă intervine VAR-ul, le scade puncte tușierilor”, a spus Florin Prunea.
”Era frustrant să vezi că pentru 15 centimetri îți anula golul. Vor fi mai multe goluri validate”, a transmis și Ilie Dumitrescu.
Etichete: fifa , minute de prelungire , regula fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...