Federaţia germană a dat verdictul în "cazul bricheta". Decizie drastică pentru gazde
14.08.2015, 14:10Federaţia germană de fotbal (DFB) a acordat vineri victoria la masa verde, formaţiei RB Leipzig în meciul cu VfL Osnabruck, din cadrul Cupei Germaniei, întrerupt după ce arbitrul a fost lovit de o brichetă aruncată din tribune.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tribunalul sportiv al DFB a explicat că toate echipele sunt obligate să-şi ţină fanii sub control, iar formaţia de liga a treia VfL Osnabruck, gazda partidei, nu a reuşit să facă acest lucru, astfel că a decis să acorde victoria adversarei acesteia, precizează Reuters.
Formaţia de liga a doua RB Leipzig era condusă cu 1-0, în partida disputată luni, când arbitrul Martin Petersen a fost lovit în cap de o brichetă, aruncată de fanii lui Osnabruck, în minutul 71. Centralul a întrerupt iniţial jocul, înainte de a decide să-i pună capăt definitiv.
VIDEO CU INCIDENTUL DIN CUPA GERMANIEI
Comisia de control a DFB ia acum în calcul aplicarea altor sancţiuni împotriva clubului VfL Osnabruck, a precizat Federaţia germană într-un comunicat.
Surprinzător a fost faptul că înainte de luarea unei decizii, oficialii oaspeţilor au propus rejucarea meciului, chiar dacă ar fi riscat astfel să piardă calificarea.
Cazul a adus aminte de partida dintre Rapid și Steaua, din martie 2008, când Alexandru Deaconu a fost și el lovit cu un obiect aruncat din tribune și a decis să întrerupă derby-ul din Giulești, la 1-0 pentru gazde, declanșând un scandal uriaș, "roş-albaştrii" primind până la urmă cele 3 puncte.
Etichete: cupa germaniei , leipzig , incident germania , osnabruck
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...