Xavi, la un pas să revină! E dorit de o echipă din Champions League
articol scris de Digi Sport30.11.2024, 22:27
Xavi Hernandez (44 de ani) este la doar un pas să revină în lumea fotbalului, la aproape șase luni de la despărțirea de Barcelona.
SuperLiga: Universitatea Craiova - CFR Cluj, duminică, 20:30, DGS 1
Premier League: Liverpool - Manchester City, duminică, 18:00, DGS 1
Tehnicianul catalan a ajuns pe lista celor de la RB Leipzig, echipă care se gândește să-l demită pe Marco Rose (48 de ani).
Xavi e dorit de RB Leipzig
”Taurii” nu merg așa de bine cum se așteptau la începutul sezonului, iar postul lui Rose este în pericol. În acest moment, Leipzig este pe patru în campionat, la șapte lungimi de Bayer Munchen (29 de puncte, dar și un meci în minus), iar în Champions League sunt pe 34 (din 36) cu niciun punct acumulat în cinci etape.
Acest lucru îi nemulțumește pe șefii echipei din Bundesliga, motiv pentru care au început căutările pentru un nou tehnician. Potrivit celor de la Fichajes, Xavi se află în pole-position să îi ia locul lui Marco Rose.
- Neamțul se află pe banca celor de la Leipzig încă din septembrie 2022, timp în care a cucerit o Cupă a Germaniei și o Supercupă.
Oficialii lui Leipzig sunt convinși că stilul lui Xavi ar putea ajuta echipa să își atingă obiectivele și astfel sunt gata să înceapă negocierile.
”Consiliul de administrație consideră că o schimbare de filozofie ar putea fi esențială și îl vede pe Xavi ca pe un antrenor capabil să aducă o viziune ofensivă și reînnoită, la fel cum a făcut-o în perioada petrecută la Barcelona.
Xavi Hernandez, între timp, ar putea găsi o oportunitate de a reveni la antrenorat la RB Leipzig într-un mediu mai puțin în lumina reflectoarelor decât Camp Nou, dar cu mari provocări în față”, a notat sursa menționată.
Cifrele din cariera de antrenor a lui Xavi
- În cariera de antrenor, Xavi le-a condus pe Al-Sadd SC (între iulie 2019 și 5 noiembrie 2021) și pe Barcelona (oiembrie 2021 - iunie 2024)
- opt trofee a câștigat Xavi în cariera de antrenor, două cu Barcelona și șase cu Al-Sadd
- 239 de meciuri a condus Xavi din postura de antrenor dintre care 157 au fost victorii, 36 remize și 46 înfrângeri
Etichete: germania , champions league , bundesliga , xavi , leipzig , rb leipzig , marco rose
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Klaus Iohannis le-a cerut iertare românilor pentru deciziile pe care le-a luat și pe care nu le-a...